Biomasa şi biogazul, resurse unde România are un potenţial uriaş, nu au fost utilizate până acum la adevărata lor valoare, iar Guvernul ar trebui să dezvolte un program naţional care să stimuleze producţia de energie în cogenerare de înaltă eficienţă din aceste resurse, a declarat, marţi, Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
"În perioada 2011 – 2014, în România au fost instalate capacităţi de 4.500 de MW de energie regenerabilă, majoritatea eoliene şi fotovoltaice, însă la biomasă, biogaz şi microhidrocentrale am rămas în urmă", a spus Calotă, prezent la o conferinţă pe teme energetice.
El a arătat că Planul Naţional de Acţiune în domeniul Energiei Regenerabile (PNAER), asumat de România în 2008, prevedea instalarea unor capacităţi de 148 de MW de energie din surse fotovoltaice, iar în prezent România a ajuns la 1.268 MW, deci de aproape 10 ori mai mult.
"În 2008, când a fost elaborat PNAER, se estima că biomasa şi biogazul au un potenţial uriaş. Consider că, pentru perioada de după 2020, România ar trebui să aibă un program naţional bine definit, dedicat pentru cogenerarea de înaltă eficienţă pe biomasă şi biogaz", a afirmat oficialul ANRE.
Calotă a menţionat că în România există în prezent capacităţi de 1.700 de MW de energie în cogenerare de înaltă eficienţă (producere simultană de energie electrică şi termică, cu o eficienţă de peste 70%), din totalul de 4.000 de MW sustenabil prin schema de sprijin actuală (bonusuri de cogenerare, plătite de toţi consumatorii în facturile finale).
"Cogenerarea de înaltă eficienţă pe biomasă şi biomgaz reprezintă cea mai bună soluţie locală la nivel de comunităţi mici şi medii", a mai spus Calotă.
Capacităţile de producere a energiei electrice din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată totală de 5.153 de MW la finele lunii ianuarie 2016, potrivit datelor centralizate de Transelectrica.
Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 3.129 de MW, panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.336 de MW, microhidrocentrale de 585 de MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 103 MW.
La sfârşitul anului trecut, figurau în sistem capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 5.142 de MW, conform surselor citate.AGERPRES