ANRE: Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor scădea anul viitor cu 1,08% în medie

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE a aprobat în şedinţa de marţi tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi preţul pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuţie concesionari pentru anul 2018, acestea fiind, în medie, mai mici cu 1,08% faţă de 2017.

"Operatorii de distribuţie concesionari au solicitat pentru anul 2018 creşterea medie a tarifelor de distribuţie cu 9,78%, comparativ cu tarifele aprobate pentru anul 2017. Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE pe datele transmise de operatorii de distribuţie concesionari şi a calculelor veniturilor reglementate, cu luarea în considerare a corecţiilor anuale efectuate conform cadrului de reglementare în vigoare, tarifele aprobate pentru anul 2018 înregistrează, faţă de anul 2017, o scădere medie de 1,08% la nivelul întregii ţări, pentru cei opt operatori de distribuţie concesionari", se menţionează într-un comunicat al ANRE. 

Pe de altă parte, licitaţiile pentru trimestrul I din anul 2018 de pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) s-au finalizat marţi, iar OPCOM a publicat preţurile de închidere. 

Astfel, pentru energia livrată în bandă, între orele 1:00 – 24:00, preţul va fi de 245 de lei pe MWh, cu 6,5% mai mare decât în trimestrul patru din acest an. 

Preţul pentru intervalul orar 8:00 – 24:00 va fi de 272 lei pe MWh, cu 7% mai mare, iar pentru vârf de consum, adică între orele 18:00 şi 22:00, preţul va fi de 302 lei pe MWh, în creştere cu 13%. 

De la 1 ianuarie, piaţa de energie va fi complet liberalizată, iar populaţia care până acum era în regim reglementat va primi energie la preţurile la care se închid licitaţiile pe PCSU. 

 AGERPRES