Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat că va demara controale la furnizorii de energie pentru a vedea dacă s-au aplicat reducerile promise pentru facturile aferente lunii februarie. Decizia a fost luată în contextul liberalizării pieţei de energie, a declarat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.
„Avem acţiuni de control în derulare la toţi furnizorii de ultimă instanţă şi clarificăm modul în care au fost emise facturile pentru luna februarie, singura lună completă după emiterea ordinului nr. 5 din 2021 şi în momentul în care vom avea concluzia acelor controale cu siguranţă vom da şi un comunicat de presă”, a spus Nagy-Bege, în cadrul conferinţei „Digital Transformation in Energy”, organizată de The Diplomat Bucharest.
ANRE va controla furnizorii de energie
ANRE a aprobat la sfârşitul lunii ianuarie Ordinul nr. 5/2021 conform căruia clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor.
„Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică”, precizau reprezentanţii ANRE la acea dată.
La rândul lor, furnizorii s-au angajat benevol să ofere aceste discounturi către consumatori.
La finalul lunii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu, spunea că aşteaptă facturile pentru a doua lună a anului pentru a vedea dacă furnizorii îşi respectă promisiunile privind acordarea discounturilor.
„Aştept cu interes factura lunii februarie să văd dacă promisiunile tuturor furnizorilor sunt onorate. Şi eu cred în buna credinţă a acestora că vom avea acele discounturi în facturi. Mă aştept să văd o scădere de preţuri în februarie”, a susţinut ministrul.
Potrivit lui Popescu, dacă furnizorii nu vor face acest lucru benevol, ministerul are în plan modificarea legislaţiei, astfel încât companiile să fie obligate să facă aceste reduceri, transmite Agerpres.