'În 2012 a fost făcută o analiză cost-beneficiu pentru implementarea contoarelor inteligente, din care a reieşit că implementarea lor este pozitivă în cazul energiei electrice. Astfel că, în 2014, a fost emis un ordin al ANRE privind implementarea sistemelor de măsurare inteligente', a spus Pleşca, în cadrul unei conferinţe pe tema eficienţei consumului de energie.
Potrivit acesteia, există în derulare proiecte-pilot care vor fi evaluate în acest an.
'Avem în derulare programe pilot, iar evaluarea lor se va realiza în acest an. Ca urmare, vom stabili un calendar naţional de implementare, care va fi etapizat. Ar fi trebuit să avem 80% până în 2020, dar în funcţie de evoluţia acestor proiecte pilot vom cunoaşte ritmul de implementare', a mai spus reprezentanta ANRE.
La începutul acestui an, un ordin al ANRE a prevăzut eliminarea ţintei propuse pentru anul 2020 privind implementarea de contoare inteligente de energie electrică la aproximativ 80% din clienţii finali, întrucât nu fusese finalizată o evaluare cost-beneficiu.
Actul normativ modifică Ordinul 145/2014 al preşedintelui ANRE şi abrogă articolul 3, care precizează că 'Pentru implementarea sistemelor inteligente de măsurare a energiei electrice, ritmul aplicat de către operatorii de distribuţie concesionari este aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi are ca ţintă până în anul 2020 implementarea la circa 80% din numărul de clienţi finali'.
De asemenea, perioada în care ANRE va face o analiză cost-beneficiu pentru implementarea sistemelor de măsurare inteligente nu va mai fi 2016-2020, ci 2017-2020.
Reprezentanţii ANRE explică faptul că, în urma proiectelor-pilot implementate până acum, rezultatele nu au fost uniforme, iar autoritatea trebuie să realizeze o analiză cost-beneficiu pentru toţi operatorii de distribuţie 'prin intermediul unui consultant/ audit de terţă parte'.
În nota de prezentare a noului ordin, ANRE arată că a avizat 18 proiecte-pilot în valoare de 69.639.770 lei, pentru cei 8 operatori de distribuţie a energiei electrice concesionari. Proiectele-pilot au fost avizate în luna martie 2015 pentru 6 operatori de distribuţie: Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, CEZ Distribuţie, E.ON Distribuţie România şi Electrica Transilvania Sud şi în luna august pentru FDEE Electrica Transilvania Nord şi FDEE Electrica Muntenia Nord.
'Până la data de 1 noiembrie 2015, gradul de realizare a proiectelor pilot avizate de ANRE era din punct de vedere valoric de 83%, iar din punct de vedere fizic de aproximativ 85%. (…) Rezultatele post-implementare referitoare la beneficiile vizate sunt nerelevante pentru toate proiectele pilot datorită perioadei foarte scurte de la data finalizării implementării proiectelor pilot şi data raportării realizărilor (lipsa unei durate relevante de monitorizare). Apreciem că este necesară o perioadă de monitorizare de cel puţin 6 luni a proiectelor realizate pentru obţinerea unor date care să ofere premise elocvente pentru fundamentarea deciziilor referitoare la 'roll-out', se precizează în nota de fundamentare.
Totodată, analizele cost-beneficiu transmise de operatorii de distribuţie nu permit efectuarea unei analize unitar comparative a rezultatelor obţinute, mai spun reprezentanţii ANRE. Pe de o parte, majoritatea operatorilor de distribuţie concesionari nu au transmis analizele cost-beneficiu în formatul solicitat prin adresa ANRE, iar pe de altă parte, analizele cost-beneficiu transmise au fost realizate pe modele diferite de analiză, care urmăresc strategia de business a operatorului, cu accente şi focalizări specifice.
'Nu există uniformitate în evaluarea costurilor şi beneficiilor proiectelor – pilot. Rezultatele analizelor cost-beneficiu sunt pozitive pentru societăţile Enel, E.ON Distribuţie România şi FDEE Transilvania Sud şi negative pentru CEZ Distribuţie. Apreciem că este necesară realizarea de către ANRE a unui model detaliat de analiză cost-beneficiu şi, conform celor prezentate în şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 22.12.2015, efectuarea de către ANRE a analizei cost-beneficiu pentru toţi operatorii de distribuţie, prin intermediul unui consultant/ audit de terţă parte, în scopul evitării acuzaţiilor de lipsă de transparenţă sau lipsă de obiectivitate', se mai arată în documentul citat. AGERPRES/