La finalul lunii martie, CITR, administratorul judiciar al proiectului Alia, a finalizat vânzarea penthouse-ului situat la etajul 19. De la intrarea în insolvenţă şi până la finalul lui 2013, vânzările de apartamente din cadrul Alia Apartments, complex situat în apropiere de Arcul de Triumf, au fost de 11,2 mil. euro, plus TVA. Vânzările realizate în timpul insolvenţei reprezintă circa 62% din totalul apartamentelor vândute în Alia Apartments, ceea ce înseamnă că proiectul format din 124 de unităţi are vândute peste 80 de locuinţe.
Casa de Insolvență Transilvania a încheiat luna martie 2014 cu vânzări ale activelor imobiliare de aproximativ 10 mil. euro. „Activele imobiliare sunt în continuare investiții de oportunitate în distressed. Există un interes tot mai ridicat pentru acestea, iar procesul reglementat de legea insolvenței securizează și certifică aceste investiții”, a declarat Andreea Cionca-Anghelof, asociat coordonator CITR.
În complexul Green City, dezvoltat de omul de afaceri Dumitru Bucşaru – aflat şi el în insolvenţă, CITR a vândut 36 de vile aflate în proprietatea companiei Radstok Construcții SRL. La licitația organizată la începutul lunii martie, Drapantex Investments SRL, unul dintre principalii creditori ai companiei Radstok, a adjudecat aceste active imobiliare. Drapantex este o companie belgiană care deţine şi societatea Textila Oltul din Sfântu Gheorghe. Este interesant plasamentul imobiliar făcut de o companie specializată în producţia de materiale textile, în contextul în care de la fabrica Textile Oltul au fost disponibilizaţi 173 de muncitori, la sfârşitul anului 2007. Mai mult, în 2008, Direcţia Finanţelor Publice Covasna pusese sub sechestru o parte din bunurile Textila Oltul din cauza datoriilor acumulate de societate la stat.
Ansamblul Green City, care cuprinde peste 650 de vile, a fost dezvoltat prin intermediul mai multor firme, toate aflate în insolvenţă sau faliment. Trei dintre acestea, adică Valahorum SRL, Clean Optim Serv şi Green City, au ca administrator judiciar firma Euro Insol, Comaico SRL, este administrată de Zamfirescu Racoţi & Partners, Radstock Construcţii, este administrată de Casa de Insolvenţă Transilvania, iar Green City Residence, are ca lichidator judiciar compania AA Total Insolvency.
Pe lângă aceste vânzări, CITR a mai valorificat în insolvenţă o hală multifuncțională din Bihor, aparținând companiei Hanil Electronics, o fostă fabrică de componente hardware. Construcția de 26.400 mp a fost vândută pentru suma de 4,8 mil. euro. În aceeași perioadă au mai fost valorificate peste 27.000 mp de teren în județul Timiș, pentru 450.000 euro și o hală industrială de depozitare în Otopeni, pentru 756.000 euro.
Valoarea totală a activelor din portofoliul CITR este de peste 500 de milioane de euro.