Fondul de investiţii Charlemagne Capital, care deţine jumătate din proiectul rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti, a anunţat că disputa cu austriecii de la Strabag continuă, motiv pentru care lucrările la faza a doua a proiectului de pe Splaiul Unirii nu vor fi reluate până nu se vor rezolva problemele legale.
Compania a anunţat că apelul făcut în justiţie de Asmita, împotriva titlului executoriu al Strabag, a fost acceptat şi că atât conturile, cât şi activele companiei au fost deblocate.
„Strabag refuză în continuare să îşi respecte obligaţiile contractuale în realizarea de teste necesare pentru utilităţile celei de-a doua faze a proiectului. Disputa legală cu antreprenorul general este în derulare şi până nu se rezolvă este puţin probabil că lucrările vor fi continuate. Din 31 martie 2011 operaţiunile de pe şantier au fost suspendate în aşteptarea unui înţelegeri cu banca finanţatoare în privinţa celei mai bune variante de restructurare a împrumutului, la care sunt întârzieri de plată“, se arată în ultimul raport financiar al fondului.
La sfârşitul lunii martie, 314 apartamente erau vândute şi 42 pre-contractate dintr-un total de 758 de unităţi locative. Doar etapa întâi a proiectului este finalizată şi ocupată în proporţie de 92%, potrivit companiei.
Charlemagne este prezent în România prin intermediul fondului European Convergence Development Company (ECDC), care deţine 50% din Asmita Gardens şi 40% din clădirea de birouri Cascade Euro Tower.
Alte diferende juridice
Potrivit raportului financiar al ECDC, în 16 mai 2011 Curtea de Arbitraj a decis în cazul dintre Cascade şi grupul portughez Martifer în favoarea Martifer, oferind acestuia daune în valoare de 3 mil. euro. Această sumă reprezintă 0,8 mil. euro din facturile disputate, achitarea unor obligaţii de performanţă în valoare de 1,1 mil. euro pretinse de Martifer şi 1,1 mil. euro penalizări.
În ceea ce privesc renegocierile pentru împrumutul sindicalizat, acestea s-au finalizat în martie prin semnarea unei noi linii de finanţare de tip mezanin în valoare de 2 mil. euro. În prezent, Casacade Euro Tower este închiriată în proporţie de 81%.