„Avem probeleme legate de două boli foarte importante, una este cea a gripei aviare care evoluează în România şi avem deja 44 de cazuri şi 7 focare, dar păsări sălbatice şi la gospodăriile populaţiei. Eforturile noastre se duc în a le menţine în această zonă, unde se procedează deja la eliminarea acestor focare şi la împiedicarea transferului acestora la exploataţiile profesionale, în zonele de maxim risc. Ungaria suportă un episod extrem de sever de gripă aviară deoarece virusul a intrat în exploataţiile profesionale şi a generat pierderi semnificative. Din fericire, la momentul acesta, România gestionează acest fenomen şi nu avem afectate exploataţii profesionale care să genereze pierderi economice", a explicat Brănescu, citat de Agerpres.
Pesta porcină africană este o altă boală care a fost ţinută sub control de autorităţile veterinare, dar care evoluează extrem de aproape de graniţa cu România.
"Pesta porcină africană a ajuns la 10 kilometri de frontiera de nord a României şi unde depunem eforturi semnificative pentru a monitoriza şi pentru a împiedica prin măsurile proprii de biosecuritate penetrarea în ţară a virusului. Bineînţeles că porcul sălbatic, având în vedere condiţiile climatice actuale cu îngheţ, cu suprafeţe mari ce pot fi parcurse din lipsă de hrană, mistreţul poate genera risc, dar şi porcul domestic dacă este transferat peste frontieră poate genera un risc similar", susţine şeful ANSVSA.
În privinţa bugetului, preşedintele ANSVSA susţine că este unul satisfăcător, la nivel execuţiei din 2016, dar speră să mai obţină resurse la rectificare.
"Bugetul este satisfăcător, aşteptăm la rectificare ceva în plus, dar ne vom descurca cu acest buget. Vom intensifica şi suportul veniturilor proprii pentru a putea majora nivelul de investiţii propus. Lupta cu boala nu este întotdeauna perfect previzibilă, iar pe zona de despăgubiri pot să apară necesităţi financiare care trebuie mobilizate. La nivel de dotări cu echipamente de laborator întotdeauna este loc de mai bine, pentru că tehnologiile progresează, astfel încât este benefic să fim racordaţi la nivel maxim tehnologic pentru a avea rezultate cât mai rapide şi mai eficiente în determinările de laborator pe care le face Autoritatea", a mai spus Brănescu.
Bugetul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru anul 2017, în sumă de 630 de milioane de lei, a primit vineri aviz favorabil din partea comisiilor de Agricultură reunite din Parlament.
Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor şi cei din Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senatul României au avizat bugetul ANSVSA cu 20 de voturi pentru şi 6 împotrivă.
Cele două comisii au împreună 35 de membri, dintre care 24 sunt deputaţi şi 11 senatori, dar la dezbaterile de vineri pe bugetul ANSVSA au mai rămas doar 26 de parlamentari, faţă de 30 de membri prezenţi la avizarea bugetului Ministerului Agriculturii.
Din bugetul de stat al ANSVSA, cheltuielile de personal reprezintă 26,2 milioane de lei, cele pentru bunuri şi servicii – 9,33 milioane de lei, transferuri între unităţi – 566,13 milioane de lei, proiecte cu finanţare din Fonduri Europene Nerambursabile – 28 de milioane de lei, iar cheltuielile de capital sunt în sumă de 317.000 lei.
Bugetul total al ANSVSA, inclusiv veniturile proprii, se ridică la 666,8 milioane de lei.
Comisiile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au început vineri dezbaterile privind proiectul Legii bugetului de stat şi al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Proiectul de buget pe 2017 este construit pe o creştere economică de 5,2% în anul 2017. Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 reprezintă 31,2% din PIB, iar cheltuielile 34,2%. Pentru anul 2017 se estimează un nivel al deficitului bugetar (cash) de 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este estimat la 2,98% din PIB.
Parlamentul urmează să dea votul final asupra celor două acte normative marţi, 7 februarie, într-o şedinţă de plen comun care va începe la ora 10,00.