ANSVSA: Focar de pestă porcină africană în România

Primul focar de pestă porcină africană în România a fost confirmat de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală într-o gospodărie localizată la periferia municipiului Satu - Mare, acesta extinzându-se ulterior şi la o a doua gospodărie, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Focarul a fost înregistrat la porcii din gospodării şi nu în fermă comercială, iar animalele din focar au fost ucise, cele 7 cadavre fiind distruse prin incinerare. 

"În data de 31 iulie 2017, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat primul focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gopodărie, localizată la periferia municipiului Satu – Mare. Investigaţia epidemiologică a relevat existenţa unui focar primar şi a unui focar secundar", se arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale, au fost recoltate probe pentru examene de laborator şi au fost impuse restricţii de mişcare pentru exploataţiile infectate. 

De asemenea, au fost ucise animalele din focar şi cele 7 cadavre au fost distruse prin incinerare, efectuându-se şi dezinfecţia în cele două gospodării a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, a utilajului care a fost folosit pentru săparea locului de îngropare şi a locului de îngropare. 

Nu în ultimul rând, au fost stabilite zona de protecţie şi de supraveghere în jurul focarului, precum şi planul de măsuri pentru instituirea măsurilor specifice de control a bolii, fiind convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor în vederea stabilirii planului de măsuri specifice pentru controlul bolii. 

"Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, imediat după primirea buletinului din partea Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, a notificat toate structurile abilitate de la nivel naţional şi structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României", se arată în comunicat. 

Recent, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a afirmat pentru AGERPRES că România este în alertă, fiind "strânsă ca într-un cleşte de pesta porcină africană", o boală care evoluează extrem de rapid. 

"A început în Republica Moldova, s-a extins în Ucraina, focarele sunt foarte agresive şi au o creştere numerică exponenţială în Ucraina şi iată că, aparent surprinzător, a apărut în Cehia. Au fost şapte ţări afectate: Polonia, ţările Baltice (Estonia, Lituania, Letonia), Belarus, Republica Moldova, Ucraina şi mai nou Cehia.(…) din primele estimări vorbim de o tulpină virală extrem de agresivă, mai agresive decât celelalte tulpini care au fost identificate până la acest moment, aşa încât, cum vă spuneam, România apare strânsă ca într-un cleşte, fiind practic înconjurată la Est şi Nord-Vest de pesta porcină africană", a spus şeful ANSVSA.

AGERPRES