Potrivit unui comunicat de presă al instituției, deplasarea la sediul ANSVSA se realizează doar pentru problemele care nu pot fi soluţionate prin mediul online sau pentru documente care reprezintă urgenţe.
De asemenea, registratura ANSVSA îşi restrânge activitatea după următorul program: pentru înregistrarea documentelor ce intră în instituţie (ex. cabinet, office, direcţii etc.), între 8:30 şi 12:30, iar pentru înregistrarea documentelor ce ies din instituţie, între 13:00 şi 15:30. Programul cu publicul, zilnic, este între 10:30 şi 12:30.
„Menţionăm că, pe perioada stării de urgenţă, termenele legale stabilite pentru soluţionarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informaţii de interes public, precum şi a petiţiilor, se dublează, în conformitate cu art. 56 din Decretul nr. 195/16.03.2010 privind instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României”, se mai precizează în comunicat.