"Centrul Local de Combatere a Bolilor Tulcea se va reuni astăzi, 11 iunie 2018, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Se vor notifica aceste focare către Comisia Europeană, Oficiul Internaţional de Epizootii, precum şi către Ucraina şi Republica Moldova", precizează ANSVSA.
Instituţia va informa Comitetul Permanent din domeniul Plantelor, Animalelor, Alimentelor şi Furajelor (SCoPAFF), care va avea loc în perioada 13 -14 iunie 2018, despre evoluţia în focar şi despre concluziile preliminare ale investigaţiei epidemiologice.
Localităţile unde au fost confirmate aceste focare sunt situate la 500 de metri de graniţa cu Ucraina, Dunărea fiind bariera geografică. În luna iunie 2018, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România.
Potrivit sursei citate, porcii bolnavi dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor.
Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator, au fost impuse restricţii de mişcare pentru exploataţiile infectate, s-a efectuat dezinfecţia gospodăriilor afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, precizează ANSVSA.
Pesta porcină africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare.
Focarul identificat zilele trecute în cele două sate din comuna Ceatalchioi este primul de acest tip din judeţul Tulcea.
Virusul care provoacă pesta porcină africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala – pentru care nu există încă un vaccin – este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile.