Ediţia de marţi seară a Asia Express – Drumul Comorilor a fost una plină de încercări pentru concurenţi. Antena 1 a fost din nou lider de piaţă, clasându-se în faţa rivalilor de la Pro TV.
Alex Velea și Mario Fresh au trecut aseară prin cea mai grea încercare de până acum, la Asia Express – Drumul Comorilor. În ritmul de ”totul sau nimic” al cursei pentru ultima șansă, cei doi prieteni s-au clasat pe ultimul loc, motiv pentru care soarta lor în acest show a stat doar în culoarea ancorei din cutia securizată: ”Să nu se gândească nimeni de acasă că nu am făcut tot din ceea ce puteam face, sau că nu suntem motivați, sau implicați. Ne-am dorit mereu să ajungem primii și să o facem într-un mod frumos”, a spus Alex Velea. Din fericire, ancora a fost verde, iar echipa va continua și în etapa următoare din Filipine: ”Destinul ne-a oferit o a doua șansă, sper să o fructificăm!”.
Cea de-a patra ediție premieră Asia Express – Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor peste 1.8 milioane de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:20. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 19:59 – 23:49, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani. Antena 1 a condus cu o medie de 8.8 puncte de rating și 26.4% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 7.9 puncte de rating și 23.8 procente din cota de piață.
Cum s-a desfăşurat cursa pentru ultima şansă
Prima etapă din Filipine a culminat marți seară cu punctul critic al acestei competiții, cursa pentru ultima șansă. Cele două cupluri de vedete ce au obținut imunitatea, Alex Abagiu și Radu şi Speak și Ștefania, și-au asigurat locul în joc, însă restul au așteptat cu mari emoții verdictul clasamentului, anunțat de Gina Pistol.
În ordinea sosirii la ultimul punct de control, cele două echipe ce s-au calificat automat în cursa pentru ultima șansă au fost Lia Bugnar și Maria Buză, alături de Alex Velea și Mario Fresh. Alina Ceușan și Carmen Grebenișan au obținut cele mai multe voturi din partea colegilor, motiv pentru care au intrat și ele în cursa ultimatum. Patru misiuni și un trafic infernal într-o întrecere acerbă au pus la grea încercare voința, ambiția și atenția vedetelor: ”Sunt probe grele și atenția voastră s-ar putea să fie mai importantă decât puterea voastră fizică. Dacă le înțelegeți și le veți executa corect, veți avea un avantaj în cursă!”, i-a sfătuit Gina Pistol la începutul zilei.
Având în vedere că toate indiciile către locațiile din cursă au stat ascunse pe fundul unor borcane cu murături locale, pe tot parcursul zilei concurenții au fost nevoiți să le mănânce pentru a obține informații importante: ”Acest laitmotiv al murăturii, ne-a terminat atât fizic, cât și psihic!”, a spus Lia Bugnar epuizată. Un examen în trei etape de apucături marinărești, o misiune fizică de îndemânare și rezolvarea unui mic puzzle din litere, un dans tradițional și o lecție de rapiditate ce a avut de-a face tot cu borcanele de murături, dar și abilitatea lor de a convinge localnicii să le mănânce, toate acestea au făcut parte din testul serii de marți. ”Am alergat încontinuu preț de câteva ore, am trecut prin toate, ne-am udat până la șosete. Cursa pentru ultima șansă este total altceva. Foarte diferită față de misiunile de zi cu zi. Și noi am crezut că alea sunt grele!”, au fost de părere Alina și Carmen.
Ajunși pe ultimul loc, Alex Velea și Mario Fresh au fost salvați de ancora verde, motiv pentru care competiția va continua cu toate cele 9 echipe în joc. Duminică, luni și marți, de la 20:00, telespectatorii Antena 1 pot urmări prin ce provocări vor trece aceștia în cea de-a doua etapă din Filipine, doar la Asia Express- Drumul Comorilor.