Surse din interiorul PSD susţin că, foarte probabil, partidul nu va face o alianţă cu formaţiunea lui Dan Voiculescu (PPU-SL). O decizie finală în acest sens ar urma să fie luată în cursul zilei de joi.
Tot joi social-democraţii au mai pierdut un aliat important. După ce negocierile dintre PSD şi ALDE au picat, liderul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că are de gând să candideze la Primăria Capitalei.
Alianţa dintre PSD şi PPU-SL ar fi picat din cauza opoziţiei lui Dan Voiculescu, notează g4media.ro. Acesta nu a dorit să împartă eventuale candidaturi cu partidul lui Tăriceanu, însă poziţia lui se pare că va costa întreg partidul, pentru că acum se pare că Marcel Ciolacu se opune unei alianţe între PSD şi PPU-SL.
PSD ar putea pierde sprijinul oferit de Antena 3
În ultimii douăzeci de ani, Partidul Social Democrat a fost un remorcher politic pentru partidul creat de Dan Voiculescu. Indiferent de ce nume a purtat de-a lungul timpului, fie PUR, PC sau acum PPU-SL, formaţiunea nu a avut o contribuţie electorală notabilă, însă Dan Voiculescu a negociat întotdeauna pe o poziţie de forţă datorită influenţei exercitate de postul tv Antena 3.
Ruperea alianţei ar fi o premieră politică pentru PSD, care ar pierde sprijinul mediatic al Antenei 3 înainte de debutul campaniei electorale pentru alegerile locale programate pentru 27 septembrie.
O altă nemulţumire a lui Marcel Ciolacu ar fi legată de numele lui Gabriel Oprea. Preşedintele interimar al PSD nu l-ar dori pe Oprea înapoi în partid, cu toate că fostul ministru de Interne îşi doreşte ca formaţiunea sa, UNPR, să fuzioneze cu PSD-ul.