Într-un interviu acordat pentru MSNBC, dr. Anthony Fauci, principalul epidemiolog al administraţiei SUA a vorbit despre imunizare, dar și despre noua variantă a coronavirusului. Acesta susține că ar fi indicat să existe un vaccin anti-covid care să vizeze în mod specific varianta Omicron, chiar dacă în cele din urmă s-ar putea să nu fie necesar.
El a recomandat totodată proudență, chiar dacă până acum varianta Omicron nu pare a fi la fel de periculoasă ca cele de până acum.
„Este logic să avem pregătit cel puțin un stimulent specific împotriva Omicron. S-ar putea să nu avem nevoie de el, dar cred că este prudent să ne pregătim cel puțin pentru posibilitatea ca aceasta să fie o variantă persistentă cu care să ne confruntăm”, a declarat pentru MSNBC epidemiologul.
De menționat este faptul că precizările medicului vin în contextul în care SUA încă se confruntă cu un număr mare de infectări cu varianta Omicron, chiar dacă numărul cazurilor este în scădere în unele state americane.
Pe de altă parte, Fauci spune că, în cele din urmă, speră că se va crea suficientă imunitate pentru a preveni noi valuri masive.„Nu cred că vom asista la așa ceva la nesfârșit”, a spus el, adăugând că este totuși puțin probabilă eradicarea COVID.
Pfizer pregătește un vaccin special pentru varianta Omicron
Totodată, amintim și faptul că recent, compania Pfizer a anunțat că va începe testele pe voluntari ale vaccinului anti-COVID dedicat variantei Omicron. .
În cadrul testelor se va verifica răspunsul imun generat de vaccinul anti-Omicron și prin administrarea de trei doze dar și ca doză booster pentru persoanele deja vaccinate cu vaccinul inițial anti-coronavirus.
În același timp, reprezentanții Pfizer/BioNTech au mai adăugat că testează și o a patra doză de vaccinul actual față de o a patra doză de vaccin anti-Omicron la persoanele care s-au vaccinat deja cu trei doze cu între trei și șase luni înainte.
Vaccinul va fi testat pe peste 1.400 de voluntari, iar șefa departamentului de cercetare și dezvoltare de vaccinuri de la Pfizer susține că este nevoie ca autoritățile sanitare să fie pregătite pentru o eventuală luptă împotriva noii variante.
„Cercetarea actuală și datele obținute din vaccinare arată că dozele booster continuă să ofere o protecție crescută față de forme severe ale bolii și de spitalizare chiar și în cazul infectării cu Omicron. Recunoaștem, însă, necesitatea de a fi pregătiți în cazul în care nivelul de protecție scade dar și cea de a lupta împotriva Omicron și variantelor care ar putea apărea în viitor”, a spus Kathrin Jansen, șefa departamentului de cercetare și dezvoltare de vaccinuri de la Pfizer.