Așadar, compania românească a câștigat o nouă licitaţie în Marea Britanie, cea mai mare piaţă europeană pentru produse antiinfecţioase din gama penicilinelor sterile injectabile.
Conform unui comunicat, contractul valorează 5 milioane de euro și se va derula pe o perioadă de doi ani, respectiv 2023-2025. Acesta vizează livrări lunare către spitalele din Regatul Unit a cinci peniciline betalactamice.
Antibiotice Iaşi îşi consolidează cota de piaţă actuală
Astfel, Antibiotice Iaşi îşi consolidează cota de piaţă actuală care, în funcţie de produs, este de 20% până la 50% din consumul naţional al Marii Britanii.
„Suntem mândri de acest nou rezultat obţinut în Marea Britanie, este a doua oară consecutiv când adjudecăm o licitaţie atât de importantă pe o piaţă europeană, care ne plasează în topul jucătorilor mondiali de peniciline sterile injectabile.
Este o realizare care îmbină competitivitate, calitate la cele mai înalte standarde de siguranţă şi eficienţă terapeutică şi un supply-chain optim. Acest fapt reprezintă o premisă în atingerea obiectivelor ambiţioase pe care ni le-am asumat în planul nostru de afaceri „The Future Together” care pentru piaţa externă presupun dublarea cifrei de afaceri în orizontul următorilor 7 ani”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.
Asemenea rezultate contribuie la consolidarea şi dezvoltarea sustenabilă a afacerii
Asemenea rezultate contribuie la consolidarea şi dezvoltarea sustenabilă a afacerii Antibiotice în perspectivă şi fac parte din direcţiile Planului de Dezvoltare Strategică al companiei „The Future Together 2020-2030”, conform informațiilor transmise de companie.
Obiectivele planului în orizontul anilor 2030 presupun atingerea unui potenţial de creştere al afacerii la 250 milioane euro şi a unei profitabilităţi de 50 milioane euro. De asemenea, dublarea cifrei de afaceri la export, prin expansiune internaţională adaptată la modele de business diferenţiate pe zone geografice, precum şi majorarea cotelor de piaţă deţinute atât în România cât şi pe pieţele internaţionale reprezintă obiective majore ale planului „The Future Together 2020-2030”.
Antibiotice Iaşi a subliniat în comunicatul respectiv că valorificarea echilibrată a capacităţilor de producţie, asimilarea a 100 noi produse în portofoliu prin dezvoltarea activităţilor de cercetare, investiţii strategice în noi capacităţi de fabricaţie, tehnologii de cercetare şi inovare, digitalizare proceselor, îmbunătăţirea eficienţei consumului de energie, alături de adaptarea la noile tendinţe privind atractivitatea locului de muncă, creşterea satisfacţiei angajaţilor, work-life balance şi evoluţia în carieră, reprezintă parte din premisele planului „The Future Together 2020-2030”.
„Rezultate notabile care vor contribui la atingerea ţintelor propuse în planul de afaceri al companiei, reprezintă şi creşterea importantă a cotelor de piaţă câştigate pe alte două pieţe strategice ale companiei, Statele Unite şi Vietnam. Acest lucru se datorează majorării vânzărilor pe segmentul hospital de peniciline sterile injectabile, estimate a fi mai mari cu 50% pe piaţa SUA şi dublate pe piaţa Vietnamului”, este scris în comunicat.