Investiţia totală în acest proiect este de 11,8 milioane lei, a informat Antibiotice Iaşi într-un comunicat. Suma de 4,08 milioane de lei este acordată de Ministerul Energiei din fonduri europene aferente PNRR. Diferența este asigurată din fondurile proprii ale companiei.
Noua facilitate Antibiotice Iaşi va produce, în medie, 3.500 MWh/an
Centrala electrică fotovoltaică face parte din strategia de dezvoltare durabilă a companiei. Aceasta asigură producerea unei cantităţi anuale de energie electrică care va acoperi 26,4% din necesarul funcţionării platformei industriale de la Iaşi.
„Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiţie ce face parte din strategia de dezvoltare durabilă a companiei. Proiectul centralei fotovoltaice a presupus implementarea soluţiilor Parapet, companie de construcţii în sectorul regenerabil, de proiectare, infrastructură mecanică, electrică şi de management. Centrala electrică fotovoltaică asigură producerea unei cantităţi anuale de energie electrică care va acoperi 26,4% din necesarul funcţionării platformei industriale de la Iaşi, prin raportare la consumul înregistrat în anul 2021”, a informat compania în comunicat.
De asemenea, noua facilitate va produce, în medie, 3.500 MWh/an. Astfel, susține compania, va reduce amprenta de carbon cu peste 2.000 de tone anual.
Noua capacitate de producţie a energiei electrice se întinde pe o suprafaţă de 31.428 metri pătraţi
Totodată, va contribui la dezvoltarea rezilienţei la schimbările climatice prin reducerea emisiilor cu efect de seră, susține compania.
„Reducerea amprentei de carbon, în perspectiva UE de a atinge neutralitatea climatică în orizontul 2050, reprezintă o preocupare strategică pentru Antibiotice. Ne-am construit o strategie privind eficienţa energetică pe platforma noastră care să asigure un anumit grad de autonomie energetică în procesele industriale, iar această investiţie reprezintă un pas important în această direcţie.
Din totalul energiei anuale consumate vom asigura, prin acest parc fotovoltaic, peste un sfert din surse regenerabile şi acest aspect va contribui semnificativ la procesul de decarbonizare”, a declarat directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani.
Noua capacitate de producţie a energiei electrice din energie solară este amplasată la sol, pe platforma companiei.
Totodată, se întinde pe o suprafaţă construită de 31.428 metri pătraţi, fiind instalate 4.680 de panouri fotovoltaice.
„Dezvoltarea parcului fotovoltaic s-a realizat în patru luni, fiind o adevărată desfăşurare de forţe şi utilaje, şi aplicându-se unul din principiile sustenabilităţii: DNSH (Do No Significant Harm – a nu prejudicia în mod semnificativ) care presupune să construieşti sustenabil, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, într-un mod în care să nu fie afectat mediul, pe toată durata şi în toate fazele proiectului, de la proiectare până la etapa de dezafectare”, a scris compania în comunicat.
Andrada Moldovan, CEO Parapet, a oferit mai multe informații.
„Ne bucurăm să vedem tot mai multe companii româneşti, din sectoare economice diverse, implicate în eficientizarea producţiei şi consumului de energie electrică şi, în egală măsură, preocupate de o dezvoltare sustenabilă a activităţii acestora. Ne aplecăm asupra nevoii fiecăreia şi venim cu soluţii personalizate, la cheie, pentru a le sprijini să-şi îndeplinească obiectivul, respectiv să-şi asigure cât mai mult din necesarul de energie electrică din surse proprii, regenerabile. Centrala fotovoltaică instalată pentru Antibiotice Iaşi e un proiect de referinţă în acest sens, ne bucurăm să fim parte din soluţiile de sustenabilitate adoptate de companie”, a declarat Andrada Moldovan, CEO Parapet.
Compania va implementa un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile din companie cu o putere de 1,2 MW
Tot în acest an, Antibiotice va implementa un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile din companie cu o putere de 1,2 MW.
Astfel, producţia de energie verde va asigura autonomia din punct de vedere energetic până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale.
În prezent, strategia de sustenabilitate a companiei se concentrează pe măsuri care:
- să conducă la reducerea emisiilor de carbon prin eficientizare energetică;
- înnoirea parcului auto cu maşini electrice;
- creşterea procentului de achiziţie de energie electrică din surse regenerabile.
Înfiinţată în 1955, Antibiotice are o tradiţie de aproape 70 de ani în fabricarea de produse farmaceutice finite şi de ingrediente farmaceutice active (API).
În momentul de față, compania este lider mondial în producerea de Nystatin API. Este și cel mai mare producător român de medicamente generice, având parteneriate de afaceri solide cu diferite entităţi internaţionale..
Parapet este o companie românească de construcţii în sectoarele de energie regenerabilă şi de siguranţă rutieră, cu sedii la Cluj-Napoca, Bucureşti şi Nurnberg.