În 2023, Antibiotice Iaşi a raportat o creştere de 24% a afacerilor sale
În 2023, din cifra totală de afaceri, vânzările pe piața din România ale Antibiotice Iași au atins 382,4 de milioane de lei, înregistrând o creștere de 28% față de anul anterior. Această creștere a fost alimentată de lansarea a 12 noi produse farmaceutice, adaptate la tendințele terapeutice și strategia de extindere a gamei de produse.
Unele dintre ele extind gama „Nutriensa” de suplimente alimentare. Alte produse se încadrează în categoriile răceală și gripă, produse dermatologice și antiinfecțioase pentru spitale.
În ceea ce privește distribuția vânzărilor în 2023, Antibiotice Iași a înregistrat creșteri de:
- 20% în spitale;
- 15% în lanțurile naționale de farmacii;
- 17% în farmaciile independente și minilanțuri.
În ultimul an, vânzările pe piața internațională, incluzând produse finite și substanțe active, au atins 218,4 de milioane de lei. S-a înregistrat astfel o creștere de 18%, față de anul precedent. Antibiotice Iași și-a consolidat prezența în teritoriile unde a avut tradițional succes cu produsele sale de referință, extinzându-se atât organic, cât și prin intrarea pe noi piețe, în special în Uniunea Europeană (UE), prin parteneriate regionale.
Exporturile de produse finite au totalizat 132,3 de milioane de lei în 2023. Au fost creștere cu 20,3%, față de anul 2022. Din totalul exporturilor, piața țărilor membre UE a fost principalul destinatar în 2023. Au reprezentat 39% din vânzările de produse finite.
În 2023, Antibiotice Iași a lansat un program investițional de 98 de milioane de lei
În 2023, Antibiotice Iași a lansat un program investițional de 98 de milioane de lei. S-a concentrat pe:
- extinderea portofoliului de produse pentru a oferi medicamente competitive pe piața națională și pe piața internațională;
- construirea de noi unități de producție;
- digitalizarea proceselor;
- îmbunătățirea eficienței energetice;
- producția de energie verde.
A beneficiat de un împrumut de 25 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții prin programul InvestEU pentru a sprijini acest program de investiții. A primit finanțare prin ajutor de stat pentru proiectul „Capacitate de producție, ambalare și depozitare produse sterile, soluții și topice”, cu o valoare totală de 200,1 de milioane de lei, dintre care ajutorul de stat a fost de 85 milioane lei.
În plus, a primit o cofinanțare din partea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul „Centrală fotovoltaică de 2,5 MW”, în sumă de 4,1 milioane de lei.