Micul întreprinzător are toate motivele să fie iritat, derutat, contrariat. În locul susţinerii promise pentru depăşirea crizei i s-a aplicat, cu cinism, (încă) un impozit. În loc să fie ajutat să obţină credite, el este cel care va trebui să dea (alţi) bani statului. În loc să fie încurajat să-şi continue activitatea - pentru că fiecare loc de muncă creat de cei ca el înseamnă nu doar un şomer mai puţin, ci şi contribuţii din care se plătesc pensii şi se finanţea
Micul întreprinzător are toate motivele să fie iritat, derutat, contrariat. În locul susţinerii promise pentru depăşirea crizei i s-a aplicat, cu cinism, (încă) un impozit. În loc să fie ajutat să obţină credite, el este cel care va trebui să dea (alţi) bani statului. În loc să fie încurajat să-şi continue activitatea – pentru că fiecare loc de muncă creat de cei ca el înseamnă nu doar un şomer mai puţin, ci şi contribuţii din care se plătesc pensii şi se finanţează spitale – este hărţuit de organele de control. Îi devine tot mai incomodă senzaţia că măsurile anticriză anunţate până acum au efecte mai degrabă inverse celor scontate, mai ales că unele dintre ele pot fi lesne suspectate că n-au nicio legătură cu criza, aşa cum, de altfel, admite foarte senin însuşi Gheorghe Pogea, referindu-se la introducerea impozitului minim. Explicaţia dată de ministrul Finanţelor în susţinerea acestei măsuri aprig contestate, şi anume, nevoia de a se asigura „tratamentul echidistant şi echitabil al firmelor“ este o mostră de demagogie. Adică, adăugarea unui bir la sutele de taxe şi impozite deja percepute de stat ar aduce echitate pentru IMM-uri, că tot sunt considerate coloana vertebrală a economiei. Ori ca şi cum tratamentul aplicat de fisc contribuabililor – aşa cum s-a tot văzut, pentru unii paragraful din lege poate fi (mult) mai blând interpretat decât pentru alţii, dacă nu chiar trecut cu vederea, după caz şi interes – ar fi deja echitabil şi echidistant. Şi, peste toate, ca şi cum noul impozit n-ar încălca nicio directivă a UE, deşi miroase de la o poştă a recidivă la taxa auto.
În pofida neîncrederii manifeste a domnului Pogea, legată de perspectiva intrării în faliment a mii, poate chiar zeci de mii de microîntreprinderi – dincolo de cele care vor alege să supravieţuiască metamorfozându-se în PFA (după cum puteţi citi în articolul din pagina 4) – realitatea e că impozitul pe care îl susţine va contribui la agravarea situaţiei generale, marcate de escaladarea şomajului, dar şi a numărului românilor care vor trece pragul sărăciei absolute (conform unei analize Capital din paginile 8-9).
Mircea Geoană tocmai i-a transmis premierului Boc că e timpul să treacă la faza a doua de luptă împotriva crizei. Oare de ce în loc să ne bucurăm tindem să ne facem griji? Să fie oare pentru că, după faza întâi, vorba Mariei Grapini, cu politica sa fiscală „aiuritoare“, Guvernul, „în loc să lase IMM-urile să respire, le-a pus perna pe gură“?