Timp în care s-au risipit inutil resursele și România a fost condusă de marionete, care au fost schimbate atunci când au zis că vor să facă lucruri. Așadar, pentru că nu s-au coroborat interesele de grup, țara a fost administrată prost. Într-un târziu pare că disputa se va tranșa, dar își va asuma cineva răspunderea pentru timpul pierdut, care-i  bani? Probabil că nu și atunci haideți să vedem mai bine ce ar trebui să se întâmple după. În măsura în care mediul economic este pus la punct se pot atrage investiții străine. Și alte resurse, precum fondurile europene, s-ar putea capacita mai bine, dacă se profilează un cadru mai coerent. Iar de mediu ține și o mai bună acumulare de resurse din profitul realizat și din economisiri, care apoi să fie investite.

Ca să rezum, în locul unui război civil e necesară întărirea diviziunii muncii. Cu precizarea că tot ceea ce avem acum la nivel de business e suprapolitizat.

De aceea și este totul mare. De parcă s-ar aplica legea lui Murphy care postulează că un elefant e un șoarece construit după indicațiile guvernului. De ce ajunge el elefant? Fiindcă indicațiile guvernului se raportează strict la factori politici și rezultă o structură încărcată cu foarte mult personal neproductiv. Iar elefanții nu aparțin doar statului, ci și sectorului privat. Ei au apărut ca urmare a negocierilor guvernamentale, ceea ce face să poarte aceeași lipsă de eficiență. Din câte se observă, politicul caută să dețină controlul în detrimentul oricărei alte funcții. De aceea, în economia românească se văd bănci, furnizori de utilități, retaileri și alți actori  mari. Așa au dispărut prăvăliile de la parterul blocurilor și locul le-a fost luat de supermarketuri. După cum s-a întâmplat și cu benzinăriile mici. De fapt, nici nu-i prea greu de remarcat că toți aceia care au purtat războiul civil au în spate entități mari.

Nu vreau însă să detaliez chestiunea cu mărimea, ci să repun pe tapet că o bună bucată de timp nu ne-am vândut țara, așa cum a procedat și Moscova, după care ne-am creat capitalismul de cumetrie cu ajutorul inflației, schemelor Ponzi și a programului de privatizare în masă. În 1992, s-au dat deoparte regiile și participațiile la întreprinderile rămase au fost atribuite a ceea ce s-au numit mai târziu SIF -uri și acestea s-au cotat la Bursă. Deci, nu s-au listat direct companiile, ca nu cumva să piardă politicul controlul, ci a fost creat un vehicul.

 

Din acest motiv,  agenții economici au rămas decapitalizați și după privatizare. Și de aceea a rezultat, ulterior, o mare masă de șomeri, deoarece bunăstarea e direct proporțională cu cantitatea de capital investită pe locuitor. Dar șomajul nu s-a văzut în statististici pentru că repede, de la „Nu ne vindem țara“,  s-a trecut la „Hai să intrăm în Uniunea Europeană“ și persoanele cu putere de muncă au fost exportate către capitaliștii ce lipseau din țara lor, cu scopul să  nu se schimbe obiceiul pământului.

Sigur, se poate afirma că atunci când nu gestionezi cu piețe și eficiență se perpetuează politica de majorare a taxelor, dar e mai folositor să revenim la început pentru a puncta că atât Dragnea, cât și Kövesi dăunează la afaceri. Fiindcă atât susținerea intereselor unui grup, al baronilor locali, cât și poliția politică, fac rău diviziunii muncii. Cei doi par a avea o rădăcină comună, după felul cum acționează, și dacă e să privim atent în istorie, cineva care a gestionat prost, precum Mihail Moruzov, a plătit pentru asta. E inevital ca și acum să se spună punct și de la capăt.

Mai multe articole scrise de Ionuț Bălan găsiți pe bloguluibalan.ro