Mai ales ca pe piata gasesti si doua produse romanesti foarte cunoscute: RAV de la GeCAD Software si BitDefender de la Softwin. Ambele nu costa mai mult de cateva zeci de dolari. "In Romania, aproximativ 99% din antivirusii instalati pe calculatoarele utilizatorilor casnici sunt piratati", spune Mihail Mihailovici, Country Manager BitDefender in cadrul Softwin. Singurii clienti care se "indura" sa plateasca pentru softurile antivirus sunt companiile. Insa piata este dominata clar de Norton si Mc
Mai ales ca pe piata gasesti si doua produse romanesti foarte cunoscute: RAV de la GeCAD Software si BitDefender de la Softwin. Ambele nu costa mai mult de cateva zeci de dolari. „In Romania, aproximativ 99% din antivirusii instalati pe calculatoarele utilizatorilor casnici sunt piratati”, spune Mihail Mihailovici, Country Manager BitDefender in cadrul Softwin.
Singurii clienti care se „indura” sa plateasca pentru softurile antivirus sunt companiile. Insa piata este dominata clar de Norton si McAfee, datorita notorietatii mai ridicate si „vechimii” mai mari dobandite pe piata. Ceea ce nu au acestea in comparatie cu produsele romanesti sunt serviciile pe care producatorii romani le ofera clientilor online sau telefonic.
Desi nu se bat pe o piata imensa precum cea americana, cei doi producatori romani se comporta ca niste veritabili rivali. Cei de la BitDefender spun ca produsul lor este foarte apreciat pentru interfata prietenoasa si usurinta de utilizare. „Interfata prietenoasa a softului nostru se datoreaza contactului cu utilizatorii de pe piata americana, care sunt extrem de pragmatici”, spune Mihail Mihailovici de la Softwin.
Pe de alta parte, RAV se lauda cu autonomia motorului de scanare, acesta avand aceeasi structura atat pe server, cat si pe statiile de lucru. „Autonomia motorului de scanare reprezinta un atu atunci cand se lucreaza in retea cu mai multe sisteme de operare diferite”, explica Bogdan Sarbu, coordonator de marketing la GeCAD Software.
Desi percepute ca produse, antivirusii sunt, mai degraba, niste servicii, pentru ca foarte importanta este actualizarea programului, nu detinerea acestuia in sine. Actualizarile se fac zilnic de pe site-urile celor doua companii (www.bitdefender.ro si www.ravantivirus.com).
In materie de reactualizare, RAV isi „descarca” de pe Internet o cantitate mai mica de informatii, fata de majoritatea competitorilor sai. Este vorba de 3-15 Kb, in comparatie cu cele cateva sute de kilo cat necesita ceilalti antivirusi.
Desi actualizarea se face zilnic, exista situatii cand virusul este „aruncat” in Internet, dupa acest moment. In acest sens, cei de la BitDefender trimit un mail de avertizare utilizatorilor, dupa care, in cateva ore, este creat si antidotul. Pentru CodeRed si BadTrans, virusi creati in toamna lui 2001, Softwin detine recorduri mondiale in ceea ce priveste viteza cu care a fost furnizata solutia de dezinfectare. Unul din produsele cu care compania se mandreste cel mai mult este BitDefender Professional. Acesta include, pe langa antivirusul propriu-zis, si un „personal firewall”, care implica niste facilitati suplimentare, precum filtrul Internet, care blocheaza accesul la adrese web specificate (URL-uri), porturi si IP-uri sau controlul confidentialitatii prin filtrarea intrarii si iesirii fisierelor tip cookie.
Pe langa variantele desktop, care au un rol mai mult de promovare, acestea neaducand prea multi bani, ambii producatori romani au si versiuni de server, destinate mai ales companiilor. La acest capitol, RAV are un produs pentru serverele de mail pe care este instalat Linux, considerat performant chiar si de concurenta. In plus, acest program este folosit pentru protectia conturilor de mail ale utilizatorilor de doi dintre cei mai cunoscuti furnizori de Internet din Romania: Xnet si PCNet. La randul sau, BitDefender are variante pentru serverele de Windows Exchange si Linux si ofera pachete speciale pentru companii.
Pe langa oferta locala, pe piata se distribuie si produse straine, care, de altfel, detin ponderea vanzarilor. Se pare ca de cel mai mare succes se bucura Norton de la Symantec, care, impreuna cu McAffe de la Network Associates, detine ponderea pe piata mondiala. Cum in domeniul securitatii informatice foarte important este sa castigi increderea clientului, marcile de prestigiu, nu neaparat eficacitatea, vand produsele de la sine. Alti antivirusi de import prezenti in Romania sunt AVP, Inocultated, Panda sau Fsecure.
RAV Desktop v.8
· Cerinte minime de sistem: procesor – 486; sistem de operare – Win 95 cu IE4; memorie RAM – 32 MB; spatiu liber pe hard-disk: 20 MB;
· Compatibilitate cu Windows, Linux, Mac etc.;
· Asigura protectia mail-ului, fisierelor si retelei. In afara de virusi detecteaza si alte „coduri rautacioase” (malicious codes), precum caii troieni sau viermii;
· Motorul RAV detecteaza peste 64.000 de virusi;
· Pretul unei singure licente: 49 USD (fara TVA).
BitDefender Desktop
· Cerinte minime de sistem: procesor – Pentium I 100 Mhz; sistem de operare Windows 95/98/NT/Me/2000/XP; memorie RAM: 32 MB (64 MB recomandat pentru performante superioare); spatiu liber pe hard-disk: 10 MB;
· Compatibilitate cu Windows si Linux;
· Motoarele de scanare identifica virusii din toate tipurile de fisiere, inclusiv arhive de tip RAR, ZIP, ARJ, LZH, LHA, ACE, GZIP;
· Este usor de utilizat si actualizat;
· Pretul unei singure licente pentru persoane fizice: 25 USD (fara TVA).