Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat luni că în cadrul şedinţei USL s-a ajuns la consens în legătură cu proiectul privind descentralizarea, punctând că va fi supus acestui proces "tot ce trebuie şi se poate".
"În ceea ce priveşte descentralizarea, mergem fără niciun fel de ezitare pe un proiect major, pe un proiect important, complicat în multe din aspectele sale, dar ideea este de a descentraliza cu adevărat tot ceea ce practic este posibil să fie descentralizat. Descentralizarea nu este în viziunea noastră o negociere între reprezentanţii administraţiei publice locale şi miniştri, "mai dă de la tine, mai las de la mine". Nu are sub nicio formă drept criteriu cine şi din ce partid este ministru la un anumit minister în acest moment, ci are drept criteriu funcţionalitatea instituţiilor, modernizarea administraţiei, apropierea deciziei cu toate componentele sale. (…) Se descentralizează tot ce trebuie şi se poate descentraliza’, a declarat Antonescu, punctând că textul proiectului privind descentralizarea este asumat în comun în USL.
El a arătat că proiectul descentralizării, asupra căruia s-a ajuns la "o soluţie de consens" în USL, a intrat "în ultima fază de pregătire" săptămâna aceasta.
Miza regionalizării: 13 miliarde de euro pe an
Deși se vorbește de descentralizare și de o absorbție mai bună a fondurilor UE, noua împărțire administrativă riscă să fie doar o nouă gaură neagră într-un aparat bugetar și așa stufos
Primul proiect postdecembrist privind reorganizarea teritorială a României a fost lansat în 2003, de Octav Cozmâncă, pe atunci ministrul administrației publice în cabinetul Năstase. Ideea sa a fost însă respinsă de baronii PSD, care-și simțeau amenințate privilegiile. În vara lui 2011, președintele Traian Băsescu a relansat ideea reorganizării pe baza celor opt regiuni de dezvoltare deja existente.
Un an mai târziu, ajunși la putere, liderii USL și-au dat seama brusc că regionalizarea este necesară și au anunțat că vor veni cu propriul lor proiect. „În acest moment, regiunile nu sunt prevăzute în Constituţie ca unităţi administrativ-teritoriale, așa că vrem ca, până la sfârşitul lunii iunie 2013, să avem trecută de Parlament noua structură a regiunilor. După care este nevoie de referendum, pentru a se ratifica revizuirea Constituţiei“, anunța în decembrie anul trecut premierul Victor Ponta.
Și, spre deosebire de alte planuri guvernamentale, acesta pare să nu fi fost abandonat pe parcurs. În 11 februarie, vicepremierul Liviu Dragnea a anunțat că se lucrează la noua împărțire și că, cel mai probabil, fiecare nouă regiune va avea mai multe capitale. În ciuda acestei declarații menite a calma tensiunile din teritoriu, lupta pentru supremație în cadrul nou-createlor entități se dă din ce în ce mai vizibil. Ministrul energiei și președinte al PSD Brașov, Constantin Niță, l-a atacat dur pe proaspătul liberal Klaus Iohannis: „Domnul Iohannis a declarat, zilele trecute, cu o seninătate şi cu o îndrăzneală extraordinare, că unul dintre scopurile principale pentru care a intrat în PNL este să ajute Sibiul să devină capitala Regiunii Centru în urma împărţirii administrative, iar dumnealui, implicit, să devină guvernator.“ În opinia lui Niță, capitala regiunii Centru (în prezent la Alba Iulia) ar trebui, desigur, să fie Brașovul.
Pro și contra
Liviu Dragnea a mai dezvăluit că înființarea regiunilor nu va presupune desființarea județelor, deși este posibil să se renunțe la prefecturi și la o serie de alte instituții ale căror atribuții se vor suprapune. Asta în condițiile în care regiunile vor prelua competențe și de la ministere, și de la județe. „De exemplu, drumurile naționale, cu excepția celor europene, ar putea fi transformate în drumuri regionale și administrate de regiuni“, a explicat el. Dragnea a mai anunțat și noul termen-limită pentru finalizarea proiectului: sfârșitul acestui an.
Un recent sondaj de opinie realizat de GeoPOL arată că 34% dintre români nu știu nimic despre regionalizare, iar 67% din cei care au auzit despre proiect nu sunt de acord cu desființarea județelor. Totodată, 53% din subiecții sondajului consideră că regionalizarea va duce la apariţia unor lideri politici locali foarte puternici, iar 44% spun că aceasta va duce la creşterea birocraţiei şi a cheltuielilor publice.
Și specialiștii de la Expert Forum consideră că regionalizarea nu va rezolva problemele fundamentale ale administrației publice locale. „Municipalităţile, în special comunele, vor rămâne falite şi dependente de alocări clientelare, indiferent câte straturi de baroni sau voievozi locali punem deasupra lor ca să filtreze fondurile. Atâta vreme cât problema crucială e clientelismul politic, asta trebuie să discutăm, iar nu reorganizări care să schimbe forma şi să păstreze fondul“, se arată în raportul anual al instituției. Cei de la Expert Forum cred și că „fuzionarea şi întărirea financiară a comunelor ar da o lovitură mai puternică baronizării şi clientelismului decât regionalizarea sau alte schimbări constituţionale“.
Deși un suporter al conceptului, Graţian Mihăilescu, expert în dezvoltare regională şi consultant în afaceri europene, spune, pe Europlus.ro, că „în majoritatea statelor acest proces s-a realizat în mai multe etape, de-a lungul mai multor ani. La noi se doreşte să se realizeze în 2013, fără realizarea unor studii de impact, fără realizarea unor analize care să prezinte argumente pro şi contra, fără consultarea societăţii civile sau a patronatului.“
El afirmă că, dacă regionalizarea nu se realizează eficient, riscăm să asistăm la politizarea procesului (înfiinţarea unor noi instituţii numai pentru a face loc, în administraţia publică, a clientelei de partid), accentuarea corupției și a feudalizării, adâncirea disparităților regionale, creșterea birocrației ori accentuarea disputelor pe criterii etnice.
Astfel de argumente au, cel mai probabil, șanse mici să-i facă să se răzgândească pe partizanii regionalizării. Explicația este simplă: în 2012, unitățile administrativ-teritoriale au cheltuit 56 de miliarde de lei (circa 13 miliarde de euro). O felie deloc neglijabilă din această sumă trece acum prin filtrul consiliilor județene, care alocă banii după criterii în care politicul joacă un rol deloc secundar. Ca suprastructuri peste județe, regiunile ar ajunge să controleze, direct sau indirect, o bună parte din banii administrației locale. În plus, preluarea unor atribuții de la ministere ar însemna și preluarea unor sume cu multe zerouri de la bugetul central.
Astfel că, în prezent, în arcul guvernamental se duce o luptă surdă între cei care-și simt amenințate pozițiile („baroni“ din județe mici, dar și miniștri ori secretari de stat) și cei pe care regionalizarea i-ar putea ridica la rangul de „voievozi“. Deznodământul e greu de prevăzut, însă, cu sau fără regiuni, cel mai probabil viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți nu se va schimba.
2.859 de comune, 320 de orașe și 103 municipii există azi în România. Unii experți cred că numărul lor este mult prea mare
56 mld. lei au fost cheltuielile admi-nistrației locale în 2012. Dacă s-ar înființa regiunile, suma ar putea crește semnificativ
CÂTE BORDEIE, ATÂTEA diviziuni
ITALIA Țara este împărțită în 20 de regiuni (din care cinci cu un grad ridicat de autonomie). Regiunile sunt, la rândul lor, divizate în provincii, iar acestea sunt compuse din comune. Reforma constituțională din 2001 le-a acordat regiunilor competențe sporite, iar în 2006 o propunere de creștere semnificativă a puterilor regiunilor a fost respinsă prin referendum (cu 61,7% din voturi contra), regiunile sărace din sud jucând un rol important în rezultatul scrutinului. Cele 15 regiuni ordinare păstrează 20% din totalul taxelor colectate, banii fiind folosiți în general pentru finanțarea sistemului de sănătate. Cele cinci regiuni speciale (Sicilia, Sardinia, Trentino-Alto Adige/Südtirol, Friuli Venezia Giulia și Val d’Aosta) rețin între 60% și 100% din taxe, banii fiind folosiți pentru sănătate, educație și infrastructura publică. Deși păstrează toate taxele colectate pe teritoriul ei, Sicilia are nevoie de subvenții de la bugetul central.
SPANIA Teritoriul acestei țări este divizat în 17 comunități autonome (printre cele mai importante fiind Catalonia, Andaluzia, Madrid și Valencia) și două orașe autonome (Ceuta și Melilla). În ciuda gradului ridicat de suveranitate locală și a faptului că este locuită de mai multe popoare (limbile catalană, bască ori galiciană fiind oficiale în anumite regiuni), Spania nu este o federație, ci un stat unitar puternic descentralizat. Atribuțiile regiunilor variază de la caz la caz, însă guvernul central consumă doar 18% din bugetul de stat, în timp ce guvernele regionale beneficiază de 38% din acești bani, iar provinciile și consiliile locale de 18% din ei (restul fiind alocat sistemului de asistență socială). 50% din bugetarii Spaniei lucrau pentru comunitățile autonome, 23% pentru provincii și municipalități/comune și doar 22% erau în aparatul central (inclusiv armată, poliție și servicii secrete).
FRANȚA Considerat unul din cele mai centralizate state europene, Franța este divizată în 27 de regiuni (22 pe continent și cinci în afara Europei) plus insula Corsica. Fiecare regiune europeană este divizată în mai multe departamente, care sunt împărțite la rândul lor în comune. Bugetul regiunilor este compus din taxe colectate și dintr-un procentaj din taxele colectate de bugetul de stat. Banii sunt alocați infrastructurii de transport, educație și cercetare, dar și sprijinirii întreprinzătorilor. Există propuneri de a conferi regiunilor o oarecare putere legislativă sau de a transfera către regiuni o parte din atribuțiile departamentelor, însă ambele nu au fost prea bine primite de public.
GERMANIA Cea mai puternică economie europeană este o federație compusă din 16 landuri plus capitala, Berlin. Fiecare land are propriul său parlament, propriul guvern și propria constituție și este împărțit, în general, în districte, la rândul lor divizate în municipalități. În ciuda acestui fapt, Germania are un guvern central foarte puternic, care are exclusivitate asupra politicilor legate de apărare, afaceri externe, imigrație, transporturi, comunicații și monedă și joacă un rol impotrtant în justiție, sănătate, asistență publică, protecția consumatorului.
UNGARIA Țara vecină este împărțită în 19 județe și un municipiu cu statut special (Budapesta). Acestea sunt reunite în șapte regiuni statistice, create în 1999.
POLONIA Între 1975 și 1999, Polonia a fost împărțită în 49 de voievodate, cu rol aproximativ identic cu cel al județelor românești. Reorganizarea teritorială de la sfârșitul secolului trecut a divizat țara în numai 16 voievodate, cu populații cuprinse între unu și cinci milioane de locuitori, împărțite, la rândul lor, în județe și comune sau municipii. Voievodatele sunt conduse de un guvernator numit de guvern, un consiliu regional ales de populație și un guvern local, ales de consiliu. În două din voievodate sediile guvernatorului și cel ale consiliului și guvernului sunt în orașe diferite.
AUSTRIA Deși teoretic o federație divizată în nouă landuri (la rândul lor împărțite în districte și comune), Austria este o țară puternic centralizată. Landurile au propriul lor parlament, guvern și guvernator și propria constituție, însă, în realitate, atribuțiile lor sunt limitate. Practic, landurile colectează anumite taxe și au în grijă anumite părți din sistemul de sănătate și asistență socială, precum și politicile agricole, de urbanism ori de protecție a mediului.
SUEDIA Are o suprafață de circa 450.000 de kilometri pătrați (aproape dublu față de România) și peste nouă milioane de locuitori. Cu toate acestea, Suedia este împărțită doar în 21 de districte și 290 de municipalități (în medie, cam 14 pe district). Spre comparație, România are 41 de județe și aproape 3.300 de comune, orașe și municipii.