38% din totalul biletelor de avion vandute de Happy Tour, firma la care actionar majoritar este sotia lui Nicolae Demetriade, si respectiv 33% din cele vandute de Marshal Turism, agentia de turism condusa de fiul lui Ion Antonescu, Daniel Antonescu, au fost in lunile aprilie si mai 2002, pe relatia operatorului national Tarom. In aceeasi perioada, Tarom a inregistrat o cota de 34% din piata de ticketing, evaluata la 11 milioane de dolari lunar. Practic, lunar, Marshal si Happy Tour au vandut de
38% din totalul biletelor de avion vandute de Happy Tour, firma la care actionar majoritar este sotia lui Nicolae Demetriade, si respectiv 33% din cele vandute de Marshal Turism, agentia de turism condusa de fiul lui Ion Antonescu, Daniel Antonescu, au fost in lunile aprilie si mai 2002, pe relatia operatorului national Tarom. In aceeasi perioada, Tarom a inregistrat o cota de 34% din piata de ticketing, evaluata la 11 milioane de dolari lunar. Practic, lunar, Marshal si Happy Tour au vandut de 400.000 de dolari fiecare. Pentru simplul motiv ca au vandut bilete de avion pentru cele 21 de companii aeriene care opereaza pe piata romaneasca, Happy Tour si Marshal au castigat anul trecut, doar din ticketing, peste 500.000 de dolari fiecare.
Comisionul maxim perceput de agentiile de turism operatorilor aerieni este de 9%, dar el poate fi mai mic, in functie de strategia de marketing a fiecarui tour-operator. Un calcul sumar arata ca, in doar doua luni de zile, doar pe relatia Tarom, Marshal si Happy Tour au obtinut un profit de aproape 100.000 de dolari.
Anul trecut, Happy Tour a realizat o cifra de afaceri de 11 milioane de dolari. Opt milioane au fost obtinute din vanzarea de bilete de avion, iar peste 2,5 milioane au fost pe relatia Tarom, adica aproape 15% din numarul de bilete vandute anul trecut de compania nationala prin intermediul agentiilor de turism. Aproape aceeasi pondere a avut-o si Marshal, in timp ce urmatoarea agentie abia daca atingea milionul de dolari.
„Mi-as dori sa mai existe inca zece agentii de turism care sa vanda pentru Tarom asa cum vinde Happy Tour”, spune insa Nicolae Demetriade. Actualul director general al Tarom elimina orice conflict de interese intre pozitia detinuta la operatorul national si legatura cu firma de turism a sotiei. „De la bun inceput firma a apartinut sotiei. Eu am fost doar director”, spune Demetriade. „Nu
m-am gandit niciodata ca voi reveni la Tarom, dar am decis sa merg pe mana sotiei”.
El crede ca faptul ca o persoana care a condus o agentie de turism este acum directorul general al Tarom este un lucru foarte benefic pentru operatorul national, atata timp cat marea lui problema este strategia de marketing.
„Eu nu am venit aici (la Tarom n.r.) ca sa ajut Happy Tour, ci sa redresez Tarom”. Demetriade si Antonescu exclud favoruri sau trafic de influenta facute de stat celor doua agentii si spun ca la mijloc e vorba de strategii.
Desi s-ar crede ca merg mana in mana, se pare ca intre Happy Tour si Marshal nu exista chiar o relatie de prietenie. Flori Duta, directorul departamentului de ticketing al Marshal, ii reaminteste lui Demetriade ca Happy Tour a crescut in aceasta piata si „ca urmare a faptului ca ne-a luat mai multi angajati”.
„Noi nu impartim cu nimeni o afacere sau alta. Am fost primii pe aceasta piata si preferam sa ne mentinem in top prin propriile puteri”, afirma Duta.
Ion Antonescu spune ca inca din 2000 i-a predat stafeta fiului sau, Daniel Antonescu. „Exclud din start orice acuzatie de trafic de influenta in favoarea agentiei Marshal”, explica secretarul de stat.
Cand vine vorba de modul in care fiecare dintre cei doi functionari guvernamentali si-a reinvestit profitul, descoperim cu totul alte vocatii. In timp ce Antonescu a cheltuit foarte multi bani pe proiecte umanitare de ajutorare a artistilor, Demetriade a preferat sa investeasca peste 600.000 de dolari intr-un sediu nou, situat in apropierea Guvernului.
O parte dintre reprezentantii agentiilor de turism de mica anvergura sunt insa nemultumiti de faptul ca „Happy Tour si Marshal incep sa dicteze tot mai des regulile pietei. Ei centreaza si tot ei dau cu capul, iar noua ne mai ramane restul”, spune reprezentantul unei agentii.
Bilete gratuite de Doua milioane de dolari
· Nicolae Demetriade spune ca inainte de 2000 au existat anumite facilitati acordate de fosta administratie agentiilor de turism. „Cea mai flagranta problema a fost ca un agent din Romania vinde bilete ale unui agent general al Tarom din Grecia cu tarife mai mici decat toata piata romaneasca. Eu cu domnul Antonescu am venit aici si am intervenit serios ca sa se sisteze aceasta practica”.
· El mai spune ca de cand este directorul general al Tarom a reusit sa reduca cu peste doua milioane de dolari pierderile inregistrate de fosta administratie, prin acordarea de facilitati angajatilor (care plateau doar 10% din valoarea unui bilet) sau din sponsorizari de care beneficia inclusiv o parte importanta a ziaristilor. In 2001 si 2002, dintre angajatii Tarom au mers in strainatate doar cei care au avut cu adevarat nevoie. „Toate astea creeaza un sentiment de nemultumire, iar oamenii mei sunt primii care m-ar sanctiona daca eu as crea o facilitate pentru Happy Tour”, spune Demetriade.
Afacerile bune se fac tot cu statul
Guvernul, Parlamentul, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul de Externe sau Ministerul Apararii sunt cei mai importanti posibili clienti ai agentiilor de turism. In 2001, Camera Deputatilor a cumparat bilete in valoare de trei milioane de dolari, iar Ministerul de Externe, de doua milioane de dolari. Nicolae Demetriade spune ca exista foarte multe influente politice pentru ca o agentie de turism sau alta sa semneze astfel de contracte. „In 2000 Happy Tour a lucrat cu SPP, Presedintia, Ministerul Finatelor sau Ministerul de Externe. Ulterior, insa, au fost preferate alte companii, care nu stiu daca puteau asigura aceleasi servicii”, spune Demetriade.