Antonescu a declarat vineri, la Botoșani, că, dacă va ajunge președinte al României, ar susține aplicarea rezultatelor referendumului privind reducerea numărului de parlamentari.

Antonescu cere bani pentru verticalitate

Totodată, a subliniat că membrii celor două Camere ale Parlamentului au nevoie de venituri mai mari pentru a fi mai verticali.

„Nu e normal să plăteşti parlamentarii, miniştrii, primarii ca pe ospătari, pornind de la ideea lasă că le mai iese ceva. Nu nu e corect aşa! Trebuie să îi plăteşti cum îi plăteşti pe magistraţi”, a afirmat Antonescu.

El a subliniat că România va avea nevoie de un consens politic pentru a reduce numărul de parlamentari la 300, așa cum prevedeau rezultatele referendumului consultativ din 2009.

Crin Antonescu, chiulagiu?

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, i-a răspuns joi seara lui Crin Antonescu, în urma afirmațiilor acestuia conform cărora membrii partidului „Uniunea Salvați România” i-ar fi stricat imaginea în Parlamentul României.

Ionuț Moșteanu a reacționat la această serie de atacuri și spune despre Antonescu faptul că a fost „printre cei mai chiulangii parlamentari„.

Ionuț Moșteanu i-a răspuns lui Crin Antonescu pe Facebook, afirmând că în momentul în care USR a intrat în Parlament în 2016, echipa actuală a acestuia, incluzându-l pe Marcel Ciolacu și alți membri ai PSD, vota constant în favoarea acțiunilor lui Liviu Dragnea, inclusiv pentru a-l proteja pe acesta de justiție.

Supușii lui Dragnea

Moșteanu a subliniat că aceștia ar fi călcat în picioare democrația, un comportament similar cu cel al lui Crin Antonescu în 2012, când, alături de Victor Ponta, ar fi realizat o mișcare politică ce ar fi fost considerată o lovitură de stat, stârnind îngrijorare în cancelariile occidentale.

El a criticat, de asemenea, colecția de politicieni corupți care au intrat în Parlament în urma alianței USL, subliniind că, în opinia sa, această grupare nu poate fi egalată niciodată. Moșteanu l-a atacat direct pe Antonescu pentru comentariile sale referitoare la calitatea membrilor USR, menționând exemple de corupție în rândul unor politicieni din fostul USL, precum Mircea Roșca și Virgil Nanu.

Critică dură la adresa lui Antonescu

”Păi măi domnu’ Crin, când am intrat noi în Parlament în 2016, aștia care sunt acum în echipa ta, Ciolacu și băieții lui veseli din PSD, votau toate căcaturile lui Dragnea ca să scape ăla de pușcărie. Și călcau democrația în picioare. Așa cum ai făcut-o și dumneata în 2012, domnu’ Crin, când ai speriat cancelariile occidentale cu partenerul Ponta cu niște mișcări care au fost catalogate ca lovitură de stat. Colecția de corupți USL-iști băgată de dumneata, domnu’ Crin, cu prietenu’ Ponta în 2012 în Parlament nu poate fi egalată vreodată.

Cum măi domnu’ Crin să vorbești tu de calitatea oamenilor din USR dintre Mircea Roșca și Virgil Nanu? Mircea Roșca – condamnat pentru corupție și scăpat după ani de zile de plimbat dosarul între instanțe până s-au prescris faptele (a luat 20,000 de euro șpagă pentru a interveni în niște combinații cu terenuri, a primit șpagă de la un văr ca să îl ajute cu niște contracte pe la spitale). Virgil Nanu – omul clanului Cosma.

”V-am stricat combinațiile!”

Realitatea e că v-am stricat combinațiile și am pus reflectorul pe voi. Și asta o să facem în continuare.

De asta are nevoie România de un președinte care nu mângâie pe cap borfașii, ci îi pune unde le e locul”, a scris Moșteanu, pe pagina sa de Facebook.