Antonina Radu, unul din pompierii condamnaţi pentru Colectiv, a fost prinsă. Ea fugise din România

politie, sofer

SURSA FOTO: Dreamstime

Pompierul condamnat în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni de închisoare a fost prins, printr-un mandat de arestare european. Unde au găsit-o poliţiştii pe Antonina Radu?

Fostul angajat al ISU București Antonina Radu a fost condamnată în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni. După ce a fost dată în urmărire, fiind emis mandat de arestare european, a fost prinsă în Republica Moldova, a anunțat vineri IGPR.

„În urma cooperării polițienești internaționale, între Poliția Română și autoritățile din Republica Moldova, la data de 13 mai 2022, femeia, de 43 de ani, condamnată prin hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, a fost localizată, în Republica Moldova”, a transmis IGPR.

Potrivit Poliției Române, au fost demarate procedurile legale.

Antonina Radu este condamnată în dosarul Colectiv

Pompierul Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv, a fost dată anterior în urmărire națională, fiind emis mandat de arestare european.

„Având în vedere hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale a pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea”, a transmis Poliția Capitalei.

Cristian Popescu Piedone s-a prezentat la sediul poliției

Potrivit sursei citate, Cristian Popescu Piedone, s-a prezentat la sediul unei subunități de poliție, de unde a fost preluat și încarcerat.

„Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităților necesare, au fost încarcerate. Pentru o persoană, care nu a fost găsită la domiciliu, a fost dispusă măsura punerii în urmărire, fiind emis mandat de arestare european”, conchide Poliția Capitalei.

„Față de numita Radu Antonina Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penală a emis MEPI nr. 6253 din data de 12.05.2022, fiind condamnată la 8 ani si 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției”, potrivit Poliției Române, secțiunea „Persoane dispărute”.

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat definitiv

Amintim că magistrații CAB l-au condamant definitiv pe Cristian Popescu Piedone, joi, la patru ani de închisoare cu executare pentru abuzul în serviciu de care a fost acuzat de anchetatorii DNA și care a condus către cea mai mare tragedie din ultimii ani din România, incendiul de la Colectiv.

„În temeiul art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 condamnă pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b),g) și k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. In baza art.72 Cp deduce perioada retinerii si arestarii preventive de la 06.11.2015 la 11.11.2015. În temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr. pen. achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 (autorizaţia SC Noran Prompt SRL), fapta nefiind prevăzută de legea penală”, se arată în minuta deciziei.