Antonio Banderas este în afara oricărui pericol! Celebrul actor a anunțat că a scăpat de COVID-19 după o perioadă de 21 de zile, timp în care s-a aflat în carantină.
Banderas a stat în izolare timp de 21 de zile pentru a nu infecta pe nimeni din jurul său.
”După 21 de zile de izolare disciplinată, pot spune acum că astăzi am depăşit infecţia cu COVID-19. Sunt vindecat”, a scris pe contul său de Twitter.
Marele actor a fost recompensat anul acesta cu premiul Goya pentru cel mai bun actor principal datorită rolului din filmul „Dolor y gloria” de Pedro Almodovar, pentru care a fost de asemenea nominalizat la Oscar.
”Gândurile mele se îndreaptă către cei care nu au fost la fel de norocoşi ca mine şi către cei care au suferit mai mult decât mine. Totodată, le urez curaj celor aflaţi în mijlocul luptei”, a adăugat vedeta.
A primit vestea chiar de ziua lui
Banderas a fost diagnosticat chiar de ziua lui de naștere, pe 10 august. Acesta că se simte „încrezător” că se va recupera „cât mai repede posibil, urmând indicaţiile medicilor”, care, speră el, îi vor permite „să depăşească procesul infecţios” de care suferă şi care a afectat „atâtea persoane de pe tot globul”.
„Voi profita de această izolare pentru a citi, a scrie şi a continua să-mi fac planuri pentru a da un sens celor 60 de ani recent împliniţi, o vârstă pe care o privesc cu mare dorinţă şi speranţă”, a precizat actorul
Banderas este foarte cunoscut datorită rolurilor din Desperado și Masca lui Zorro.