Statele Unite ale Americii şi SUA par să revină la relaţii mai bune. Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi ministrul chinez de Externe, Qin Gang, au stat de vorbă mai bine de 5 ore în spatele uşilor închise. Partea americană a catalogat întâlnirea, la final, drept una constructivă.
Duminică, 18 iunie, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avut o întrevedere de peste 5 ore la Beijing cu omologul său chinez, Qin Gang.
Ministrul chinez de Externe a acceptat invitaţia pentru o vizită la Washington
Discuţiile dintre Blinken şi ministrul chinez de Externe au fost „constructive” şi „oneste”, a transmis Departamentul de Stat american.
Qin Gang a fost invitat la Washington şi a acceptat, a mai transmis partea americană. În urma întâlnirii de astăzi, cei doi au convenit să „programeze o astfel de vizită la o dată convenabilă pentru ambele părţi”, care va fi stabilită ulterior, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, citat de agenţia AFP.
Antony Blinken este primul secretar de stat care călătoreşte în China în ultimii cinci ani şi cel mai înalt oficial american care face o astfel de vizită de la preluarea mandatului de către preşedintele Joe Biden.
Vizita era iniţial programată pentru luna februarie, însă nu a mai avut loc atunci în semn de protest, după ce un presupus balon de spionaj chinezesc a survolat spaţiul aerian al SUA şi a fost doborât.
Relaţiile dintre China şi SUA ar putea reveni la termeni mai buni
Ministrul chinez de externe Qin Gang l-a întâmpinat pe Blinken şi delegaţia sa la uşa unei vile din incinta Casei de oaspeţi de stat Diaoyutai din Beijing, şi nu în interiorul clădirii, aşa cum se obişnuieşte, notează Reuters.
Cei doi au avut o scurtă conversaţie în timp ce intrau, Qin întrebându-l pe Blinken în limba engleză despre lunga sa călătorie de la Washington. Apoi şi-au dat mâna în faţa unui drapel chinezesc şi a unuia american.
„Sper că această întâlnire poate ajuta la revenirea relaţiilor dintre China şi SUA la ceea ce cei doi preşedinţi au convenit în Bali”, a scris pe Twitter Hua Chunying, asistentul ministrului adjunct de Externe chinez, care a postat şi două imagini de la întâlnirea de duminică.
Se pregăteşte o posibilă întâlnire între Xi Jinping şi Joe Biden?
Este posibil ca Antony Blinken să se întâlnească în China şi cu diplomatul cu rangul cel mai înalt din această ţară, Wang Yi, dar şi cu preşedintele Xi Jinping.
Oficialii şi analiştii americani se aşteaptă ca vizita lui Blinken să deschidă calea pentru mai multe întâlniri bilaterale între Washington şi Beijing în lunile următoare, inclusiv posibilele vizite ale secretarului Trezoreriei, Janet Yellen, şi ale secretarului Comerţului, Gina Raimondo.
De asemenea, ar putea pregăti terenul pentru întâlniri între Xi Jinping şi Joe Biden la summituri multilaterale, mai târziu în cursul anului.