Nu, nu este o greseala si nici nu am incurcat functiile. Antrenorul unei echipe de fotbal din Austria a scos in timpul unui meci un cartonas rosu pe care i l-a aratat centralului care a arbitrat intalnirea dintre Austria Carinthie si Rapid Viena.

La sfarsitul partidei, arbitrul a cerut Federatiei sanctionarea acestui gest, iar aceasta a hotarat sa-i dea antrenorului o amenda de 300 de euro.

Frenkie Schinkels, antrenorul echipei Austria Carinthie, a declarat ca a facut acest gest simbolic, pentru a-si exprima nemultumirea fata de erorile de arbitraj ale centralului, erori care au dezavantajat echipa sa.

Schinkels a declarat ca desi nu a fost niciodata arbitru, poarta intotdeauna la el un cartonas rosu pentru a-l folosi atunci cand simte ca ceva este gresit. Acesta a adaugat ca „atunci cand arati un cartonas rosu, te faci mai bine inteles decat atunci cand deschizi gura”.

Sursa: 20min.ch