Primele activități de frizerie sunt plasate de istorici cam cu 4.000 de ani înaintea erei noastre. Dacă acum suntem tunși cu foarfece specializate pe tip de păr, lungimea podoabei capilare sau a formei pe care vrem să o dăm părului, primii oameni care au simțit nevoia să facă această acțiune foloseau substanțe periculoase precum arsenicul sau varul nestins pentru o obține rezultatul dorit.
Și mai există o diferență fundamentală. În timp ce noi mergem la frizer pentru a arăta mai bine, oamenii preistorici au ajuns la concluzia că au nevoie să se tundă pentru a diminua răspândirea bolilor. Pentru că în părul vâlvoi și barba lungă își duceau viața tot felul de insecte dăunătoare.
De altfel, unii istorici sunt de părere că apelativul de ”barbari” era atribuit triburilor care încă nu își tundeau barba. Din acest motiv, se considera că acele comunități sunt purtătoare de boli.
Vă mai rețin cu o mică poveste din antichitate, după care venim mai aproape de zilele noastre. Grecii se pare că au căpătat obiceiul de a-și tunde barba de la Alexandru cel Mare. Cerința lui avea o latură practică din punct de vedere militar: marele lider considera că cei cu barbă sunt mai ușor de observat de adversari.
Țările Române, în pas cu moda
Ajungem în epoca medievală și în Franța secolului XVII, în 1656, când apare prima corporație a frizerilor și peruchierilor din Paris. Ludovic al XIV-lea devine promotor fără voie al acestei corporații: peruca sa alungită devine o adevărată modă în Franța. Este un domeniu în care se pare că nu avem clasica noastră întârziere de decenii. În aceeași perioadă apare și la București prima breaslă a frizerilor.
Moda orientală a bărbilor sau a frizurilor a căror formă semnifica chiar ierarhii sociale va lăsa treptat loc modei europene, care a conferit detaliului o altă semnificaţie socială. În timp ce pentru bărbaţi lucrurile s-au simplificat, coafura complicată a femeilor a început să prindă contur. Secolul al XIX-lea a însemnat o adevărată perioadă de schimbări în materie de modă capilară, valahii din societatea înaltă renunţând cu mare greutate la bărbile tradiţionale pentru favoriţi briantinaţi.
Frizerii, privați chiar și în comunism
Interesant este faptul că meseria de frizer este printre puținele care nu a fost supusă unui sistem centralizat nici măcar în perioada comunistă. Pe atunci, toți frizerii din țară lucrau sub umbrela Cooperativei Igiena. Această formă de organizare juridică, cooperativa, era printre puținele considerate private în perioadă.
Practic, acționari ai unei cooperative erau membrii în cote egale, nu statul, ca în cazul majorității entităților din țara noastră. Salariile frizerilor și coafezelor nu erau mari, dar adevăratele câștiguri veneau din bacșișurile lăsate de clienți. Fiind vorba de un domeniu al serviciilor, clienții plăteau în plus dacă erau mulțumiți de rezultatul muncii ”meșteșugarului”.
Probabil asta a atras-o și pe Maricela Birlă, personajul nostru de astăzi, la meseria de frizer. Este originară din Focșani, județul Vrancea. Părinții ei au lucrat în agricultură, dar ea și-a dorit să ajungă la București. Așa că la începutul anilor ‘90 a ajuns angajată la ADP Sector 3, la o seră de flori. După câteva luni a început școala de frizerie. „Era visul meu încă din adolescență să fac această meserie. În timpul cursurilor deja îmi imaginam cum va arăta salonul meu”, își amintește femeia.
1996, marele pas spre antreprenoriat
După finalizarea cursurilor s-a angajat ca frizer la o mică afacere de pe platforma Obor. Iar în 1996 a venit momentul marelui pas: spre antreprenoriat. Avea doar 24 de ani și și-a deschis propria frizerie în aceeași zonă. ”Îmi amintesc că deschiderea frizeriei m-a costat 35 de milioane de lei, în banii de atunci. Suma am strâns-o în perioada cât fusesem angajată. Se câștiga foarte bine ca frizer în perioada aceea”, îmi spune femeia în vârstă de 52 de ani.
Din 2007, și-a mutat afacerea în Hala Obor, în locul în care se află și astăzi. Este într-unul dintre spațiile aflate la etajul unu al Halei. O găsiți ușor, din orice punct al zonei centrale vezi panoul de la intrarea în salon: ”Frizerie coafor”.
Are 12 angajați, care lucrează în ture: o zi da, una nu. Practic, sunt șase în același timp la muncă. Metoda de plată e simplă: jumătate din suma câștigată într-o lună de un frizer rămâne la el, jumătatea la ea. Din jumătatea ei, Maricela Bîrlă plătește chiria spațiului, facturile pentru utilități, consumabilele necesare în salon și taxele la stat. Lucrează și ea în același salon, nu este doar patroană. ”Dacă nu aș lucra și eu, aș pleca cu prea puțini bani acasă la final de lună”, îmi mărturisește.
Prețuri de Obor
Salonul are 40 de metri pătrați și șase scaune pentru tuns. Are între 20 și 25 de clienți zilnic și încasări de maxim 20.000 de lei lunar. Consumabilele o costă cam 3.000 de lei lunar.
Deși îmi mărturisește că are clienți fideli, care vin de peste 15 ani, nu mai are oameni care să apeleze la serviciile ei pentru evenimente speciale. ”Pentru nunți și botezuri, oamenii se duc acum la saloane de fițe, nu la mine”, îmi explică.
Prețurile sunt unele decente: 30 de lei pentru un tuns normal, 40 pentru unul modern, 5 lei pentru scurtarea mustății, 10 lei pentru barbă – 25 de lei dacă vreți și contur – 20 de lei pentru masaj capilar și 10 lei pentru spălat. Există oferte și pentru femei. Astfel, tunsul costă 40 de lei, iar prețurile la coafor sunt între 35 și 70 de lei.
Lipsa ajutoarelor i-a diminuat afacerea
Îmi mărturisește că rămâne cu un salariu bun la finalul unei luni de muncă. Afacerea a fost mult mai mare în trecut. Între 2010 și 2019, femeia a avut patru saloane în zona Obor. Le-a închis pe rând din lipsă de personal, dar și din lipsă de ajutor în administrarea lor. Este divorțată, iar fiul ei în vârstă de 32 de ani este plecat la muncă în Anglia. A avut și cu el o mică afacere: săli de jocuri pe consolă. Dar băiatul a fost prins de mirajul Occidentului, așa că a luat drumul străinătății. Femeia a avut chiar și un magazin general. Închis și el din lipsă de resursă umană.
O ultimă întrebare: regretă acest drum profesional? ”Nu am regretat niciodată. Mi-a plăcut meseria asta din adolescență. Nu regret nici drumul pe cont propriu în afaceri. Mereu mi-am dorit să fiu liberă și să depind doar de mine”, îmi spune în încheiere Maricela Bîrlă.
Istoria seriei ”Antreprenor de Obor”
Proprietara frizeriei din Hala Obor face parte dintr-o lungă serie de povești ale oamenilor din Obor care au ales un drum profesional pe cont propriu: cu avantajele și dezavantajele lui. Riscant, dar generator de libertate și responsabilitate pentru propriile acțiuni.
Saga acestei serii a pornit de la acest gen de postări de pe o pagină de Facebook: ,,Excursia’’ în #HalaObor e urmată de mese și gustări delicioase, așa că pentru cei mici e mereu o bucurie să ne viziteze🍗🍳🍕. Sunt atenți la vitrine și își aleg cu mare grijă ingredientele preferate”. Deși oficial se numește CI-CO SA, pagina este a Halei Obor și o găsiți aici.
Săptămâna trecută v-am ”spus” povestea Minodorei Popa. Familia ei vinde de mai bine de șapte decenii rășină în Obor, folosită din anii ‘40 ca înlocuitoare pentru tămâia clasică. În anii ‘50, străbunicul ei a început să facă naveta dintr-un mic sat din Alba la București, pentru a face comerț în Târgul Moșilor. Vindea rășina uscată din sacoșă, pe sub mână, pentru că regimul nu iubea religia. Minodora Popa reprezintă a patra generație din familia ei care face afaceri în zonă. Povestea ei și a familiei o puteți citi aici.
