„Meseria“ de antreprenor în România nu este una ușoară. Probele birocratice pe care le ai de trecut necesită anduranță și perseverență din plin. Iar schimbările legislative sunt o provocare perpetuă. Din acest motiv, unii aleg să se mute, cu tot cu afacere în alte țări. Așa a procedat și Simona Bișboacă, un antreprenor din Bihor cu produse premiate internațional.
Povestea de antreprenor a bihorencei Simona Bișboacă a început în urmă cu peste două decenii cu un… ghinion. Unul cu noroc însă, dacă se poate spune așa, pentru că i-a schimbat în bine viața.
Ghinionul s-a produs la începutul anilor 2000. Atunci când Simona, studentă pe vremea aceea, s-a întors dintr-un stagiu de mobilitate Erasmus din Italia. Și a descoperit că un profesor de la USAMV Cluj unde studia nu vrea să-i echivaleze o notă, pe care o primise la cursurile în științe alimentare urmate la Universitatea Bologna. Nu știu dacă azi un astfel de lucru s-ar mai putea întâmpla, dar cert este că, atunci, profesorul n-a vrut și pace. Iar Simona, cea de azi, zice că bine a făcut, pentru că… așa a apărut norocul! Care a transformat-o în antreprenor – unul de succes, consider eu, chiar dacă acum este în Elveția.
Șansa s-a ivit taman atunci când învăța ca să dea din nou examenul la Tehnologii fermentative. Atunci i-a sărit în ochi „diferența dintre compușii polifenolici din struguri și cei din vin“. Pe înțelesul muritorilor de rând, este vorba de antioxidanți naturali. Aceștia se regăsesc atât în produsul finit – vinul –, cât și în materia primă – strugurii. Numai că nivelul de concentrație este considerabil mai mare în cea din urmă.
Ideea a „germinat“ rapid. Și așa se face că Simona și-a ales ca temă la lucrarea de licență „identificarea modalităților optime de recuperare a polifenolilor din reziduurile de vinificație“. În traducere liberă: cum să obții antioxidanți mai puternici decât cei din vin din pielițele și sâmburii rămași după fabricarea acestuia.
Numai că, de la teorie la practică…
… drumul a fost lung
Iar în cazul antreprenoarei din Bihor, chiar a durat. I-au trebuit aproape 10 ani până când a reușit să treacă de la nivelul cercetării experimentale la obținerea tehnologiei de producție și obținerea aprobărilor necesare.
Probabil că, dacă ar fi fost într-o altă țară, intervalul de timp ar fi fost substanțial mai mic. Pentru că Simona și soțul său, Ioan, care lucrează alături de ea de la început, au trebuit să se confrunte cu toate probele de anduranță pe care trebuia să le parcurgă în anii 2000 un antreprenor în România. Ba chiar mai multe, pentru că ei s-au încăpățânat să facă o fabrică pentru produsul pe care tocmai îl inventau. Greu să obții aprobări pentru așa ceva, iar de finanțări nici vorbă!
„Pentru un business în România cred că cele mai mari provocări sunt să răzbească prin hățișul legislativ și birocratic. Pentru noi, provocările au fost și de natură profesională. Pentru că atunci când inovezi sau inventezi nu urmezi o cale deja bătătorită, ci creezi propriul drum. De la momentul în care pleci de la o idee și până la lansarea unui produs inovator pe piață, te confrunți cu provocări. Cum ar fi tranziția de la laborator la producție, identificarea sau chiar construcția de utilaje necesare, găsirea furnizorilor pe care să te poți baza, definirea unui concept de brand și tot așa…”, spune Simona.
Dar, deși a avut parte din plin de toate „provocările“ specifice antreprenoriatului românesc, bihoreanca nu regretă această etapă de început. Ci pe cele care au urmat.
Momentul recunoașterii…
… a survenit în 2011. Când primul produs creat de soții Bișboacă, AntioxiVita, un super antioxidant natural, a început să primească premii peste premii la competițiile internaționale de inventică. Apoi, a urmat un altul – „Propolis esență“, o soluție de propolis în apă, nu în alcool, diferență care îi crește plaja de administrare –, care a primit și el premii.
Și a mai urmat unul, tot inovator, numit Fructonată. Care nu este nici gem, nici magiun, nici dulceață, nici marmeladă. „Este fruct natural la borcan!”, rezumă Simona rețeta cu care a făcut furori la Londra. Nu însă și în România.
De-a lungul timpului, firma celor doi antreprenori din Bihor a crescut, și-a diversificat oferta și majorat cifra de afaceri. Compania Phenalex a atins maximul cifrei de afaceri în 2020. În acel an a realizat 2,84 milioane de lei și un profit de aproape un milion. Dar nu a mai fost de ajuns.
Momentul plecării…
… a venit în 2021, după aproape 20 de ani de când a decis să devină antreprenor. Simona și soțul ei au decis să facă o schimbare majoră în viața lor profesională și personală.
„În călătoria vieții, când urci muntele, nu poți ști niciodată dacă ai ajuns pe vârf sau dacă mai ai de escaladat. În cazul nostru, ne aflam de ceva timp pe un platou. Și am simțit cu tărie că a venit momentul pentru o schimbare majoră. Iar aceasta a devenit realitate prin mutarea noastră în Elveția. Proiectul nostru a început să prindă contur în 2021. Iar anul următor am reușit să demarăm un business de la zero în Elveția. Unde am brevetat o tehnologie de producție inovatoare și am reușit să o implementăm într-un spațiu de producție situat într-un parc industrial dedicat inovării în industria alimentară, în cantonul Fribourg“, spune Simona.
O mică paranteză – atunci când soții Bișboacă erau la început în România, și-au dorit să-și deschidă mica fabrică în Parcul industrial din Oradea. Dar primarul i-a considerat prea mici și nesemnificativ pentru a le aproba cererea. Elvețienii – nu.
Revenind însă în prezent, acum Simona este CEO la două companii. Odată la cea din România, Phenalex, care continuă să funcționeze. Cifra de afaceri este în ușoară scădere: 2,8 milioane de lei în 2021, 2,7 în 2022. Profitul însă s-a redus ceva mai substanțial, cu aproape un sfert în ambii ani, față de vârful înregistrat în 2020. Scuzabil însă având în vedere că Simona conduce acum și Apiphen. Este compania deschisă în Elveția, specializată în producerea de extracte de propolis. Dar și în „innovative superfoods“ – cum ar fi, de exemplu, Fruitonate, care aduce uimitor de bine cu Fructonata autohtonă.
Succes sau ghinion?
Greu de spus. Depinde ce parte a paharului privești.
Din perspectiva unora, Simona a reușit ca antreprenor. A obținut recunoașterea muncii sale prin premii și medalii internaționale. A avut succes de piață. Și a fost adoptată rapid într-o țară nu foarte deschisă față de emigranți. Ba, mai mult, în 2017, a fost și ambasadorul Erasmus al României la Parlamentul European și s-a numărat printre premianții distinși de fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Din perspectiva altora, faptul că a decis să părăsească România, după ce reușise să realizeze toate aceste lucruri, este un minus.
Cred însă că în povestea aceasta cel mai mult contează opinia Simonei: „Nu pot să afirm cu certitudine că există o rețetă specifică a succesului. Cu toate acestea, cred că este extrem de important să-ți definești clar destinația către care dorești să te îndrepți. Și, în mod evident, să acționezi în consecință. Este asemenea principiului pe care l-am învățat în fizică, conform căruia energia nu se pierde, ci se transformă. Astfel, energia pe care o investești în acțiuni te va ghida către direcția pe care dorești să o atingi sau către ceea ce dorești să devii.“
Iar dacă e să fiu subiectiv, eu unul cred că, de fapt, ghinionul este al nostru, al românilor, pentru că un antreprenor ca Simona a ales să plece.