De peste 200 de ani Oborul este cel mai mare ”târg” al Capitalei și probabil cel mai mare din țară. De 238 de ani, mai exact. În 1786 domnul fanariot Nicolae Mavrogheni a emis un zapis domnesc (un fel de ordonanță de urgență în zilele noastre) prin care muta târgul de vite în afara Bucureștiului. În acea perioadă acesta se afla în zona Batiștei, iar decizia venea ca măsură pentru protejarea sănătății populației.
Așa că prima denumire a actualei zone Obor a fost Târgul de Afară sau Oborul de vite. Dacă la început a fost târg de vite și furaje, treptat s-a dezvoltat și au apărut tot felul de mărfuri necesare bucureștenilor. Oborul a devenit o piață zilnică.
Tot aici se organiza anual, în luna mai, Târgul Moșilor. Pe locul unde se desfășura în perioada interbelică acest eveniment acum se afla Hala Obor. Pe care am vizitat-o pentru un nou episod din seria ”Antreprenor de Obor”.
Șomajul a adus-o la Obor
Așa am cunoscut-o pe Mirela Nuța, o femeie în vârstă de 56 de ani care de aproape trei decenii își câștigă pâinea muncind în această zonă. ”Pe vremea lui Ceaușescu și la începutul anilor 90 am lucrat la Întreprinderea de Mașini Unelte și Agregate București”, îmi spune femeia.
Dar, după cum știm, anii 90 au fost ”timpul dărâmării” pentru industria românească, așa cum și-a intitulat o carte fostul președinte Emil Constantinescu (titlul complet este ”Timpul dărâmării, timpul zidirii”), iar femeia a ajuns șomeră. În 1991 a născut o fată, iar când copilul avea doar trei ani a divorțat. Așa a prins-o anul 1994: cu un copil mic și șomeră.
O vecină i-a dat soluția salvatoarea: la Obor se căutau vânzători. Era încă perioada plină de frenezie în care românii cumpărau orice. Iar Oborul era cea mai mare platformă comercială din România. Pentru vreo doi-trei ani Mirela Nuța a fost vânzătoare la taraba unui mic antreprenor. Vindea produse de curățenie și alimente. Sunt două categorii de produse care nu suferă contracții ale vânzărilor nici măcar în perioadele de criză, așa cum ne explica un alt antreprenor din această serie.
Anii 90, aprovizionare de două ori pe zi
Iar prin 1996 i-au venit ideea și curajul să pornească pe cont propriu. ”Mă ducea capul, am văzut cum se face treaba, și am zis să lucrez pentru mine, nu pentru altul. A mers bine treaba la început. La un moment dat aveam patru tarabe și eram cu adevărat patroană. Aveam angajați și eu făceam aprovizionarea. Mă duceam și de două ori pe zi să iau marfă. Așa bine mergea vânzarea”, îmi explică femeia. A păstrat aceeași rețetă comercială: produse de curățenie și alimentare.
Dar în timp s-au ivit două probleme: apariția marilor centre comerciale și angajații. Nu criza angajaților, că aveam încă un șomaj mare, ci faptul că ”vânzătorii te fură dacă nu stai cu ochii pe ei”.
Așa că, în 2007, când s-a mutat în Hala Obor, după desființarea pieței în aer liber, Mirela Nuța a închiriat doar un spațiu comercial, o tarabă generoasă în zona centrală a Halei, pe care să îl poată gestiona singură.
Dar a constatat că este greu să facă asta fără un ajutor, așa că de șase ani a adus-o alături de ea și pe fiică. Tânăra a lucrat înainte într-o farmacie, dar a ales să se alăture micii afaceri a mamei. De altfel, Cristina Jecu și-a petrecut bună parte din copilărie în Hala Obor.
Fiica și-a petrecut o parte din copilărie în Piața și Hala Obor
În primii ani Mirela Nuța își lăsa copila la părinții ei, dar această posibilitate a dispărut după un timp. Tatăl a murit când fetița avea șase-șapte ani, iar mama era bătrână și bolnavă. Așa că în timpul săptămânii fata stătea după școală la o profesoară, iar în week-end venea cu mama în Obor.
Acum vine zilnic și muncește cot la cot cu mama ei. Înțeleg imediat și de ce este nevoie de două persoane la acest stand. El se află în zona centrală, dar în capătul unui rând de tarabe. Practic, are trei laturi expuse publicului. ”Problema este că nu fură doar vânzătorii, mai fură și oamenii. Acum câteva zile un bătrân a furat un cozonac. A strigat Cristina după el și a răspuns senin că nu știa că trebuie să plătească. Îmi era rușine de rușinea lui”, îmi explică femeia. Așa că fiecare dintre cele două femei se ocupă de o latură a standului, capătul (a treia latură) fiind vizibil pentru amândouă.
Din acest motiv nici măcar aprovizionarea nu o face singură. Are un vecin din Hală care îi aduce și ei marfă și mai are agenți comerciali care îi livrează direct la stand.
Îmi spune că și masa o iau pe rând ca să nu lase taraba nepăzită. Mirela Nuța are deschis șapte zile din șapte între orele 7.00 și 17.00. Își ia concediu cam două săptămâni pe an, când standul este închis.
Vinde de 3000 de lei pe zi în lunile bune
Cum merg afacerile? Spune că în lunile slabe, cum sunt cele de început de an, vinde cam de 2000 de lei pe zi, iar în cele bune de 3000 de lei. Are un adaos comercial de 10-15%, suplețea lui fiind una din strategiile să facă față concurenței marilor centre comerciale. După trei decenii de comerț, femeia știe atât de bine perioadele bune și rele încât îmi spune ușor amărâtă: ”Anul acesta avem ghinion. Sâmbăta morților și Mucenicii pică în aceeași zi. Sunt două evenimente înainte de care avem vânzări bune, dar anul acesta vom avea o singură perioadă bună, ele fiind în aceeași zi”.
E mulțumită cu ce rămâne la finalul lunii? ”Trăim decent eu și fiica mea din această tarabă. Nu ne lipsește nimic, dar nici nu putem spune că suntem bogate. Nu ne ducem în concedii de lux, dar ne permitem să ne trăim și viața. Rămânem cu două salarii bune la final de lună”, îmi concluzionează femeia.
Cât despre fiică, se pare că ea va moșteni această mică afacere de familie. ”Mai am până ies la pensie și apoi cred că va continua ea. Deocamdată să fim sănătoase și să ținem de locul acesta”, spune femeia. După weekend-urile petrecute aici în copilărie, ar fi o inchidere a cercului destinului profesional absolut logică.
Mirela Nuța este unul dintre zecile de comercianți din Hala Obor. Probabil acești oameni și afacerile lor nu au nota de modernitate și glamour a marilor rețele de magazine, dar muncesc din greu pentru fiecare bănuț câștigat. Și, cel mai important, își riscă propriile economii, nefiind protejați de salariul oferit de un angajator stabil financiar. Iar din aceste două puncte de vedere trebuie respectați la fel de mult ca românii din ”Top 300 milionari”.
Istoria seriei ”Antreprenor de Obor”
Ideea acestei serii a pornit de la o pagină de Facebook, a Halei Obor. Anul trecut am descoperit-o și m-a atras prin postările inedite, unele dintre ele având subiecte care se puteau transforma în povești demne de spus într-o publicație de presă. Așa a pornit ”Antreprenor de Obor”, de aici.
În primul episod al seriei ”Antreprenor de Obor” am scris despre Gavrilă Creța. Este un bistrițean care face naveta la București de două decenii pentru a-și vinde curelele pe care le confecționează împreună cu soția. Povestea lui o puteți citi aici.
În al doilea episod al acestei serii am scris despre Costantin Netezescu, cel mai vechi comerciant din Hala Obor. Nea Costel, așa cum este cunoscut în zonă, este măcelar în același loc din 1981. Povestea lui o puteți citi aici.
În al treilea episod am scris despre Ștefania Grigore, o comerciantă de haine pe care căsătoria a adus-o pe drumul antreprenoriatului. Face asta de aproape trei decenii și acum are trei standuri în Hala Obor. Povestea ei o puteți citi aici.
Săptămâna trecută, în al patrulea episod am prezentat povestea lui Eduard Năvală, un inginer chimist care produce și vinde între cinci și șase tone de detergent în fiecare lună. Povestea lui o puteți citi aici.
În episodul cinci v-am spus povestea lui Aurelian Taban, un croitor în vârstă de 80 de ani care are același stand în Hala Obor de trei decenii. Antreprenorul are o problemă clasică pentru vremurile noastre: are comenzi, dar nu găsește angajați. Povestea lui o puteți citi aici.
Săptămâna trecută l-am descoperit pe Mara Manole și povestea unei rețete de pastramă descoperite în anii 80 la Palatul Șuțu. Acum vinde aproape trei tone săptămânal din acest produs. Povestea lui o puteți citi aici.
