Am descoperit în Hala Obor o tânără cu o afacere într-un domeniu cu care nu a avut nicio legătură în trecut. Mihaela Andrei este proprietara Vinăriei Obor și, până în 2017, când a deschis crama, nu a avut de a face cu industria vinului. Are însă un alt talent: poate vinde aproape orice. A mai vândut în trecut, cu succes, produse medicale și plăci de minat criptomonede. Acum vinde vin de la domeniile Ostrov și astăzi v-o prezint în cadrul seriei ”Antreprenor de Obor”
Aproape că nu este petrecere care să se întindă târziu în noapte la care să nu se audă versurile ”Bun îi vinul ghiurghiuliu/Cules toamna pe târziu/Mai pe brumă, mai pe omăt/Mult mai beau şi nu mă îmbat”, interpretate de vocea inegalabilă a Mariei Tănase. Marea artistă, obișnuită a localurilor de lux ale perioadei interbelice și ai primilor ani de comunism, a cântat și la Târgul Moșilor, locul pe care se află actuala hală Obor. În toamna lui 1958 Maria Tănase a încântat oamenii veniți la târgul de toamnă, prilejuit de finalizarea culesului strugurilor, de pe estrada cârciumii „La Prispa Înaltă”.
Istoria vinului
Târgul de toamnă de la Obor era udat cu foarte mult must și vin, produse cu care avem o legatură veche de mii de ani. Vița de vie are o tradiţie atât de veche în zona actuală a României, încât aproape că se confundă cu istoria acestei regiuni. Sunt mai bine de 2.700 de ani de când se consumă vin în această parte a lumii și a parcurge drumul viței de vie pe actualul teritoriu al României înseamnă reconstituirea trecutului țării încă din cele mai vechi timpuri.
Apariția viței de vie în actualul spațiu geografic al României nu poate fi plasată în timp decât cu o foarte mare aproximație. Se admite că pe acest teritoriu au existat forme din care au derivat specii ale genului Vitis încă de la începutul erei neozoice.
Vinul nu putea lipsi nici din actuala Hală Obor, așa că, pentru episodul de astăzi din seria ”Antreprenor de Obor”, am mers la Vinăria Obor. O găsiți în apropierea zonei de pește din clădire. Așa am cunoscut-o pe Mihaela Andrei, o tânără de 30 de ani care ține această cramă din 2017. Nu a avut nicio legătură cu vinul înainte de a-și lansa mica afacere.
De la medicament pentru corp la medicament pentru suflet
„Tata este electrician în Hală și el mi-a zis de spațiu. Era o mică vinărie de nouă metri pătrați care dăduse faliment și locul era disponibil pentru închiriere. Îmi amintesc că erau niște butoaie din inox, ceva foarte urât. Locul era la fel ca în comunism. A trebuit să reamenajez”, îmi explică Mihaela.
Dar, totuși, ce o recomanda pentru o afacere cu vin? Așa aflu că are un talent care o recomandă pentru orice altă afacere. Este absolventă de marketing și a înainte de a fi antreprenor a lucrat în vânzări. ”Vindeam produse medicale, nu aveam salariu, câștigam procent din ce dădeam. În prima lună de muncă am câștigat 4.000 de lei, în a doua 6.500 de lei și în a treia 12.000 de lei. Mi-am luat mașină după primele trei luni”, își amintește tânăra.
Practic, are un talent natural în a convinge oamenii. Așa că a plecat cu încredere pe noul drum, al antreprenoriatului. A trecut de la medicamente pentru corp la cele pentru suflet.
Născuse de curând și renunțase la jobul din industria medicală. În acest context, a apărut ideea unei afaceri proprii. Înainte de vinărie a mai avut împreună cu soțul un site de vânzări: ”Vindeam componente de calculator. Plăci de minat, mai exact. Era nebunia cu minele de criptomonede și ne-a mers foarte bine. Un domn și-a vândut apartamentul că își ia facă mină”, îmi spune Mihaela.
Și-a triplat suprafața cramei
Practic, în 2017 Mihaela Andrei era o proaspătă mămică ce vânduse până atunci produse medicale și plăci de minat și căreia tatăl i-a spus că există o mică vinărie de închiriat în Hala Obor.
A început cu un magazin de nouă metri pătrați, pe care l-a mărit la 18 metri, iar acum are 30 de metri pătrați. La început avea vinuri de la Huși, dar după puțin timp a început să lucreze cu domeniile Ostrov. ”M-a ajutat foarte mult colaborarea cu ei. Încă mă ajută. Pentru a mă promova, la început, am făcut foarte multe degustări de vin în Hală. Ei mi-au asigurat vinul gratuit și tot ce am avut nevoie. Așa am devenit cunoscută în zonă”, îmi explică femeia.
Are toate produsele domeniilor Ostrov, peste 60 de sortimente de alcool. Vinde atât la sticlă, cât și bag in box. Cel în bag in box se vinde cu prețuri cuprinse între 7 și 13 lei litrul, iar cel la sticlă între 10 și 89 de lei recipientul de 0,7 litri. Își permite să vândă la 10 lei sticla pentru că în fiecare săptămână are o promoție în vinărie realizată cu ajutorul celor de Ostrov.
Jumătate din marfă se duce către clienți fideli
Vinăria Obor este cea mai mare din zonă, iar Mihaela îmi spune ceva surprinzător: jumătate din marfa comercializată într-o lună se duce către clienții fideli. ”Vindem cam 1.000 de sticle și 720 de litri la bag in box. Din această cantitate jumătate merge către oameni care trec cel puțin o dată pe săptămână pe la noi. Avem și câteva restaurante mai mici care se aprovizionează de la noi”, îmi explică tânăra antreprenoare.
În această fidelizare se vede din nou talentul ei natural. Îmi spune că vorbește foarte mult zilnic. Oamenii care vin la cumpăraturi vin la ea de multe ori doar pentru a sta de vorbă, nu neapărat pentru a cumpăra ceva. Dar acest procent foarte mare de vânzare către clienți fideli are și o slăbiciune a afacerii.
Despre care îmi vorbește și Mihaela: ”Până săptămâna aceasta, ușa Halei dinspre strada Chiristigiilor a fost închisă. Este ușa în apropierea căreia este și crama mea, iar cei care intrau pe la celelalte puncte de acces ajungea foarte greu la mine. Mai este problema că sunt în apropierea zonei de pește și mulți oameni nu suportă mirosul. Așa că nu ajung în această zonă ca să descopere magazinul”, îmi explică.
Talentul are nevoie de un alt spațiu
Practic, Mihaela fidelizează pe cine ajunge la ea, dar problema este că ajung puțini clienți noi. Așa că, de o perioadă, se interesează de un spațiu în zona exterioară a Halei, unde ar fi un vad mai bun. De asemenea, acum lucrează la îmbunătățirea site-ului vinarieobor.ro pentru a putea vinde și prin intermediul lui.
Cu toate aceastea, tănăra pare mulțumită cu ce bani rămâne în fiecare lună. Are un adaos comercial de 30-40% și după ce își plătește toate facturile rămâne cu un profit net de 7.000 de lei lunar. Sunt zile în care o mai ajută și soțul, care noaptea lucrează pe Uber și Bolt, dar spune că are noroc cu caracterul copilului lor.
”Băiatul meu stă de la cinci ani singur acasă. Își încălzește singur mâncare, se îmbracă și se spală singur. Acum merge la școală și după la after. Eu plec la 6.30 dimineața de acasă și când sunt gata de plecare este și el fără să îl ajut eu cu nimic”, îmi explică proprietara vinăriei.
Este unul dintre motivele pentru care își permite să țină crama deschisă șase zile pe săptămână. Are închis doar lunea.
În încheiere, îmi spune că ea continuă să meargă la târguri și evenimente pentru a-și promova vinăria. De asemenea, are în plan de a pune un banner cu vinăria pe o latură a Halei.
Cred cu tărie că după ce își va găsi un spațiu în exteriorul Halei, tânăra aceasta poate duce Vinăria Obor la nivelul de popularitate al Terasei Obor. Doar că ar fi puțin periculos pentru viața socială și de familie din zonă să vezi zilnic cozi la băutură.
Istoria seriei ”Antreprenor de Obor”
Ideea acestei serii a pornit de la pagina de Facebook a Halei Obor, un loc în care găsești diversitate cât cuprinde în temele abordate. Zilele trecute au avut și concurs pe pagină. Acolo am văzut mici povești despre acești antreprenori.
Săptămâna trecută am scris povestea lui Hasan Altuntaș, un tânăr care face naveta între Turcia și București. Are două brutării la noi, una la Obor, iar soția și copiii sunt în Turcia. Aceasta este motivul