Deși au lansat Lyset în urmă cu doar doi ani, Carmen și Alexandru Boangher au reușit deja să devină un brand căutat pe piața corpurilor de iluminat premium. Principalele lor atuuri sunt calitatea și crearea de colecții originale.
Carmen Boangher are 25 de ani. Alexandru, soțul ei – 26. Iar Lyset, brandul de corpuri de iluminat premium pe care l-au creat împreună, nici doi ani. Cu toate acestea, are rezultate promițătoare și planuri ambițioase.
Cei doi tineri antreprenori sunt, amândoi, din Roșiorii de Vede, Teleorman. Însă, deși sunt concitadini, s-au cunoscut online, pe o rețea de socializare, în 2020. Acesta a fost și anul în care a început povestea brandului Lyset, potrivit Infofinanciar.
A treia oară e cu noroc
Alexandru, absolvent de Mangement, se prezintă drept o fire noncoformistă. „Am fost angajat patru zile. Atât am rezistat.“, ne mărturisește antreprenorul. A urmat apoi o tentativă de a lucra în imobiliare. „Funcționau lucrurile, doar că nu m-am regăsit în acest domeniu“, precizează Alex.
A treia încercare a fost însă cu noroc. „Un prieten de familie, venit în vizită la părinți, mi-a propus să vând corpuri de iluminat. Nu știam foarte multe despre chestia asta, dar am zis că vreau să încerc. Așa că, în 2019, am început să vând corpuri de iluminat. Îmi făcusem un magazin online, mediocru, și vindeam pe diferite marketplace-uri. Lucrurile nu funcționau strălucit, dar mergeau“, explică Alex.
Perspectiva s-a schimbat radical însă când „în scenă“ și-a făcut apariția Carmen. „În 2020 am intervenit eu pe firul poveștii. După ce ne-am cunoscut, i-am mărturisit că mie mi se păreau urâte corpurile de iluminat pe care le vindea. I-am mai spus: «Hai să contactăm producători din Europa, să lucrăm cu arhitecți și designeri.» Și de aici am început totul.“, povestește Carmen Boangher.
Un nume special
A fost momentul în care business-ul inițiat de Alex a luat o nouă turnură. Au început să nu mai vândă direct către clienții finali, ci prin intermediul partenerilor, respectiv prin arhitecți și parteneri. „Era, practic, o intermediere. Noi primeam comanda, o dădeam la fabrică, o recepționam și apoi o livram clienților. Nu aveam un magazin fizic pe atunci.“, precizează antreprenoarea.
A fost pasul care a dus la apariția Lyset. Care, inițial, s-a dorit a fi doar o altă gamă de produse – premium însă – din portofoliul companiei. Dar ulterior, după ce și-au dat seama de potențial, au hotărât ca acesta să devină brandul lor.
Alegerea numelui are o istorie în sine. „«Lyset» înseamnă lumină în limba norvegiană și daneză. După ce am găsit numele, am decis să îl înregistrăm. Inițial la OSIM. Apoi, ne-am gândit să îl înregistrăm pe toată Europa. Dar ne-am dat seama că sunt șanse minime să găsim disponibil numele Lyset. Și asta s-a întâmplat după ce investisem consistent în branding. Am zis însă că merită să încercăm. Am găsit o echipă de avocați și le-am cerut să facem o cercetare preliminară. Ne-au sunat după câteva zile și ne-au spus că este disponibil. L-am înregistrat imediat la EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală – n.r.).“, ne explică Alexandru Boangher.
Vocație descoperită
Înregistrarea la EUIPO are un rol important în dezvoltarea Lyset, pentru că planurile celor doi tineri prevăd în următorii ani ieșirea pe piețele internaționale.
Un proiect fezabil având în vedere evoluția business-ului. Înființat în vara lui 2022, Lyset a realizat în patru luni o cifră de afaceri de 300.000 de lei. Apoi, în 2023 – 1,2 milioane. Iar pentru anul acesta, planurile sunt de 3 milioane de lei. La aceste rezultate o contribuție importantă o are și faptul că, în portofoliul de clienți al companiei, au intrat și două hoteluri. Direcție pe care cei doi antreprenori intenționează să o dezvolte.
Carmen, care este studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină Dentară, s-a dedicat integral business-ului. „Am fost o tocilară în facultate și nu m-aș fi gândit vreodată că pot să urmez o altă cale profesională. Dar când Alex a venit cu propunerea să facem un nou brand, mi-am dat seama că mă regăsesc foarte mult în acest proiect. Îmi place foarte mult și aici dau tot ce pot eu mai bun. Inițial, am zis că o să pot să fac ambele – și profesia pentru care mă pregătesc, și afacerea. Dar ulterior am luat decizia că nu o să profesez, doar o să termin facultatea.“, povestește Carmen.
Planuri consistente de viitor
În succesul noului brand, un rol important l-a avut și showroom-ul pe care cei doi l-au deschis tot în august 2022.
„Ne-am dat seama că produsele Lyset n-ar putea fi vândute precum alte branduri ale noastre. Pentru că sunt produse din gama premium, cu prețuri mai mari. Nu aveam nicio șansă decât deschizând un showroom în care să arătăm produsele noastre și să demonstrăm calitatea lor.“, explică antreprenoarea.
Strategia a dat rezultate. La începutul afacerii, cei doi tineri aveau doar trei-patru parteneri. După un an, ajunseseră deja la 40. „Arhitecții și designerii reprezintă 90% dintre clienții noștri. Colaborăm și cu câteva showroom-uri. Mai avem și clienți finali, persoane fizice care vin din Instagram“, detaliază Alexandru Boangher.
Abordarea se va extinde însă din iunie, când Lyset va deschide un nou canal B2C, respectiv pentru clienții finali. „Vom lansa un configurator de preț pe site. Nu-l are nimeni în România. Și chiar și în Europa sunt foarte puțini producători de corpuri de iluminat care îl dețin. Cu ajutorul lui, clientul va putea să-și configureze produsele noastre.“, precizează Carmen.
Configuratorul elaborează o listă de conectori și accesorii, astfel încât clientul să aibă garanția că își poate plasa comenzile în siguranță și că sunt complet funcționale.
Premiere în România
Nu este însă singurul plan de viitor. O altă direcție de dezvoltare este crearea de produse proprii. Un demers costisitor, dar care a fost deja demarat. Fiecare nouă colecție de produse Lyset lansată – pe baza feedback-ului primit de la arhitecții și designerii cu care colaborează – include creații noi. Iar acestea au ajuns să reprezinte 10% din portofoliul de produse.
Printre ele se numără și corpurile de iluminat cu indice anti-orbire (UGR) cât mai redus.
„Îmi place să mă laud un pic cu chestia asta. Standardul, acum, este undeva în jur de 19. Multe corporații mari vor mai mic, de 16. Anul acesta am lucrat împreună cu una dintre fabricile noastre și o să lansăm un spot cu indice anti-orbire zero. Este omologat de toate agențiile acreditate. În România nu există așa ceva. Iar în Europa este folosit doar în câteva proiecte, dar nu în mod constant. Nu știu dacă există ca produs de serie.”, povestește cu mândrie Alex.
O altă direcție este renovarea și extinderea showroom-ului. „Mai facem un etaj în care vorm organiza workshop-uri pentru partenerii noștri“, povestește încrezătoare Carmen Boangher. Și are și de ce – Lyset se dezvoltă așa cum își doresc, pas cu pas, cu produse proprii și colecții de calitate.