Antreprenorii de la Imperiul Leilor au investit sute de mii de euro în afacerile cu potențial. Următoarea ediție se va desfășura miercuri, de la 20:30 și vine cu surprize inedite. Afacerista Cori Grămescu vine cu o propunere incendiară.
În primele două ediții ale emisiunii Imperiul Leilor, cei 5 oameni de afaceri au investit un total de 805.000 de euro în afacerile cu potențial de dezvoltare.
Miercuri de la 20:30, în cea de-a treia ediție a emisiunii, vom vedea alți antreprenori care vor să își vadă afacerea finanțată, printre care și Cori Grămescu, una dintre antrenorii și nutriționiștii de top din România.
Cori a venit cu o idee de afaceri tot din zona de sport și sănătate în care activează, aceasta prezentând leilor o platformă care va genera un program de diete personalizate pentru clienții aplicației.
De la pasiune, la succes
Cori este antreprenor de 15 ani și s-a mutat din Craiova în capitală în perioada liceului. Atunci a început să se îngrașe pentru că mânca foarte mult pe fond emoțional și spune că așa a descoperit sportul, din nevoia de a slăbi. Ulterior a ajuns să își dezvolte o afacere în acest domeniu, iar acum are două studiouri de aerobic în București și un cabinet unde oferă consultații legate de nutriție clientelor sale. „Ceea ce fac mă împlinește enorm, îmi dă un sens în viață!” spune Cori Grămescu.
Înainte de a-și prezenta ideea de afacere în fața leilor, Cori a declarat că aceștia sunt fioroși, dar se vor înțelege. Antreprenoarea le propune să îi finanțeze afacerea cu 350.000 de euro în schimbul unui procent de 10% din business.
„Cred că leii sunt foarte fioroși, dar pe de altă parte, vorbim cu toții limba afacerilor și înțelegem banii și oportunitățile din viitor.”
Va reuși antreprenoarea să convingă leii și să obțină finanțare? Aflăm miercuri, de la 20:30, la PRO TV!
Imperiul Leilor – Investeşte în tine!