Antreprenorii români reușesc și în Germania. Cristian Mudure a dezvoltat un business în IT evaluat la milioane de euro

Stackfield_Mudure-Cristian

Sursa foto: Arhiva companiei

Cristian Mudure s-a apucat să studieze informatica pentru ca să își găsească un loc de muncă pe perioada facultății. Dar i-a ieșit atât de bine, încât a devenit un job permanent, iar apoi, după 12 ani de muncă perseverentă, o afacere de succes.

De 25 de ani, Cristian Mudure s-a stabilit în Germania. Timp în care a construit de la zero o companie IT. Mică – cu doar 16 angajați –, dar de succes, având în vedere că anul acesta a vândut 30% din acțiuni pentru peste 10 milioane de euro.

Povestea sa, așa cum mi-a relatat-o, începe în 1999, anul în care a terminat liceul german din Brașov. „În timpul școlii nu am avut tangență prea mare cu informatica. Am vrut să devin jucător profesionist de tenis. Dar, pe la 18-19 ani, am realizat că nici talentul și nici munca depusă nu erau de ajuns ca să pot câștiga bani astfel. Așa că am decis să plec în Germania când am terminat liceul și m-am înscris la o facultate de economie.“, povestește Cristian pentru Infofinanciar.

Domeniul nu l-a atras însă prea mult. În plus, pentru că banii dați de familie se împuținau îngrijorător, a ajuns rapid la concluzia că trebuie să își ia un job. „M-am gândit ce aș putea să fac și am decis că, totuși, informatica ar fi o oportunitate. Așa că m-am apucat să citesc cărți de programare. După vreo trei-patru săptămâni aveam impresia că știu totul. Ba chiar am și găsit pe cineva care să mă angajeze în domeniu. Bineînțeles că, după ce și-a dat seama că n-am habar de nimic, m-a dat afară instantaneu.“, rememorează interlocutorul meu.

Un pas înainte

Concedierea a fost un șoc, dar nu l-a descurajat, ci dimpotrivă. S-a apucat să studieze și mai serios. Timp de câteva luni a învățat de dimineața până seara programare. Iar de data asta șansa i-a surâs. Ajutată, ce-i drept, de multă îndrăzneală.

În 2000, pe când își făcea semestrul de practică la facultate, a vizitat sediul unei firme germane importante, unde a dat, întâmplător, peste un manual de programare în Visual Basic. Taman ce învățase! Așa că a prins curaj, a năvălit pe ușa directorului general și a început să-i turuie ce știe să facă. Omul, surprins și iritat inițial, a început ulterior să-l asculte.

„Nu a înțeles el foarte multe, dar cred că i s-a părut interesant că am avut atâta tupeu să mă duc peste el. Mi-a zis să discut cu directorul tehnic, dar acesta nu a fost foarte impresionat. Mi-a zis să îl caut peste patru luni pentru că aveau o perioadă încărcată atunci. Așa că mi-am văzut de facultate și am continuat să învăț programare.“, relatează Cristian.

Când a venit termenul, a început să-l sune. Zilnic, timp de o săptămână! „Până la urmă mi-a răspuns, enervat, și, după ce i-am explicat cine sunt și ce vreau, a acceptat să ne mai întâlnim o dată. M-a prezentat unei echipe care se ocupa de criptarea-decriptarea datelor transmise prin satelit și care avea o problemă la care lucra de câteva săptămâni. Am ascultat, am plecat acasă și după două ore m-am întors cu soluția. Directorul tehnic a fost foarte impresionat și am primit oferta de angajare pe loc“, povestește interlocutorul meu.

Angajat, freelancer…

Așa și-a făcut intrarea Cristian Mudure în industria IT. A lucrat la firma respectivă doi ani și a renunțat la facultate pentru a se dedica muncii și aprofundării noilor tehnologii IT care apăreau pe piață. Era epoca de început a framework-ului .Net de la Microsoft și a avut astfel ocazia să participe la multe conferințe.

Deschiderea și scurta experiență acumulată i-au dat încredere ca, la 23 ani, să renunțe la jobul sigur și să devină freelancer. O alegere care s-a dovedit inspirată – a lucrat pentru companii mari din țara sa de adopție: ADAC, Deutsche Post, Hypovereinsbank, Telekom, Deutsche Bank etc.

„Timp de 8-9 ani am lucrat ca freelancer. Financiar avem o situație foarte bună, câștigam o groază de bani. Eram destul de mulțumit de ceea ce făceam, dar… Voiam altceva.“, relatează Cristina

…antreprenor

Așa că, de prin 2011 a început însă să se gândească tot mai serios să creeze o companie de tehnologie. „Am stat și am analizat îndelung dacă era o idee bună, pentru că era clar că trebuie să sacrific destul de mult. Dar am ajuns la concluzia că, dacă nu încerc, probabil că mereu aș fi regretat“, mi-a explicat interlocutorul meu.

Așa că, în 2012, a făcut trecerea de la statutul de freelancer la cel de antreprenor și a înființat firma Stackfield. „Perioada de început a fost complicată. Probabil ăsta este drumul tuturor antreprenorilor. La început, cred că știu aproape totul, până se dau cu capul de pragul de sus și își dau seama că piața nu funcționează chiar cum își imaginează ei. Și că totul este mult mai complicat și mai lent decât pare la început. Am ascultat recent un podcast cu Daniel Dineș, de la UiPath, în care povestea că a avut nevoie de 10 ani ca să ajungă la 500.000 de euro venit. Noi am fost un pic mai rapizi – am atins primul milion în șapte ani –, dar tot foarte lent a fost.“, îmi explică antreprenorul româno-german.

Cristian duce o viață „perfect normală, fără lucruri exotice“. Sursa foto: Arhiva companiei

Ca un bondar care nu știe

Au existat multe luni în care Stackfield nu a reușit să crească decât cu 100-150 euro. Dar a rezistat datorită încrederii lui Cristian Mudure.

„Am fost cumva ca un bondar. Cine îl vede așa gras și mare, cu o formă care numai aerodinamică nu e, nu crede că poate să zboare vreodată. Dar bondarul nu știe asta și zboară. Cam așa am fost și cu noi – sunt multe persoane care mă întreabă dacă nu m-am gândit o să eșuăm. Răspunsul meu e simplu: nu, pentru că tot timpul am fost convins că, dacă rămânem în continuare concentrați și ne continuăm munca, la un moment dat o să reușim să atragem un număr de clienți îndeajuns de mare încât afacerea să înceapă să meargă. Am fost digur că fac ceea ce e trebuie și că strategia aleasă este cea potrivită. Niciodată nu a existat un plan B.“, se destăinuie Cristian.

În 2018, firma a ajuns la break-even. Între timp, nucleul se stabilizase, românului alăturându-i-se, în timp, Christopher Diesing și Steffen Tietz, alți doi profesioniști în IT care credeau în planul său. Iar soluția produsă – un instrument de gestionare a proiectelor, care integrează funcționalități de lucru colaborativ și capabilități avansate de securitate – a început să fie adoptată de tot mai multe companii. În prezent, aplicația este utilizată de peste 10.000 de companii din 40 de țări.

Mai multă responsabilitate

O confirmare în plus că planurile pe termen lung ale lui Cristian Mudure au fost corecte a venit la începutul acestui an. Fondul german de private equity Nordwind Growth a achiziționat 30% din companie pentru o sumă confidențială, evaluată la peste 10 milioane de euro.

„Eu simt o și mai mare responsabilitate în momentul de față. Ok, m-am asigurat financiar și poate că nici două generații după mine nu o să mai trebuiască să lucreze. Dar mă simt cumva mai responsabil pentru companie și vrem să-i creștem valoarea cât de mult posibil. În rest, dacă în următorii cinci ani voi mai continua aceeași poveste nu știu. Dar eu, acum, sunt în continuare foarte încântat și super-motivat de ceea ce fac.“, spune Cristian.

Care mai îmi mărturisește că, în rest, viața sa este „perfect normală, fără lucruri exotice“. Și că, atunci când apucă, joacă tenis. Căci pasiunea rămâne, chiar dacă nu o face la nivel profesionist. Pentru asta are compania pe care a construit-o.