De la începutul anului 2009 şi până acum, am întâlnit mulţi antreprenori români, zeci, confruntaţi cu criza financiară şi cu strategia economică şi socială a guvernanţilor. Toţi, fără excepţie, prezintă câteva caracteristici care îi unesc. Se zbat din greu să gestioneze puţinul numerar ce le-a mai rămas. Au înţeles în fine că: „Profit is King. Cash is King Kong!“. Aşteaptă ceva decizii de la Guvern. Nu ştiu cine le-a spus că Guvernul asta face! Toţi
De la începutul anului 2009 şi până acum, am întâlnit mulţi antreprenori români, zeci, confruntaţi cu criza financiară şi cu strategia economică şi socială a guvernanţilor. Toţi, fără excepţie, prezintă câteva caracteristici care îi unesc. Se zbat din greu să gestioneze puţinul numerar ce le-a mai rămas. Au înţeles în fine că: „Profit is King. Cash is King Kong!“. Aşteaptă ceva decizii de la Guvern. Nu ştiu cine le-a spus că Guvernul asta face! Toţi trăiesc încă, în ciuda vremurilor, într-o iluzie, că ştiu ce să facă, că vor ieşi cumva din acest marasm. Au mai trecut ei prin asta. Uită de cele mai multe ori ce a spus Marshall Goldsmith – dacă cumva au ştiut vreodată –, „că ceea ce i-a adus aici nu-i poate duce acolo“. Sugrumă costurile cât pot de mult şi renunţă la orice investiţie care i-ar putea scoate din spirala descendentă de acum.
Şi-au întors spatele de la oamenii cu care lucrează, concediind de-a valma. Cred că ei le ştiu pe toate şi sunt cu mintea în trecut, când nu trebuia să faci nimic deosebit ca să vinzi, deşi acum cea mai mică eroare le poate fi fatală, pentru că piaţa, aşa săracă cum este, nu mai permite erori majore. Şi nu în ultimul rând, sunt foarte stresaţi în a controla totul şi nimic să nu mişte fără ştiinţa lor. Şi cu cât sunt mai stresaţi, cu atât comit mai multe erori. Stresul în sine îţi blochează capacitatea de a raţiona corect şi lucid şi pe măsură ce te laşi târât în astfel de jocuri, viziunea devine din ce în ce mai neclară şi săracă. Vreo 7-8 dintre aceşti antreprenori m-au chemat să lucrez cu ei în a-i ajuta să scoată firma din această stare. Nu am acceptat niciun contract, pentru că ei nu sunt dispuşi în primul rând să iasă din această stare. Iar la întrebarea: „Ce eşti dispus să schimbi la tine, ca proprietar al firmei, pentru a schimba mersul de azi al afacerii?“, răspunsul a fost invariabil evaziv, sau chiar categoric: „Nimic! Nu eu trebuie să mă schimb, ci angajaţii să se schimbe!“. Alteori, mi s-a spus că sunt prea scump. Oare cât o costa lipsa de performanţă? Toţi sunt nemulţumiţi de angajaţii pe care îi au, în special de manageri, că ei poartă vina, în mintea lor. Dar cine i-a angajat pe aceştia? Deşi presa le pune la dispoziţie zilnic falimente răsunătoare, fiecare crede în sinea lui „că mie nu mi se poate întâmpla asta“. Este genul de ştire pe care mereu o auzi „despre alţii“. Din fericire, viaţa nu stă în loc şi alte generaţii de antreprenori se nasc, cresc şi vor înghiţi fie slaba performanţă, fie criza. Relaţiile şi cârdăşiile politice nu pot ţine pe nimeni pentru totdeauna în vârf. Ține de bun simţ să ştii asta. Gravitaţia funcţionează oricum, fie că eşti un om bun, fie un ticălos, dacă te arunci de pe bloc, te izbeşti de pământ tot cu 9,81 m/s².
Cătălin Ionescu, Senior Partner, Eurocenter Management Network