Antreprenorul străin al anului 2012 în Italia este un român

Antreprenorul străin al anului 2012 în Italia este românul Florin Simon, care importă în Peninsulă produse tipice din România, informează vineri cotidianul roman Il Messaggero, cotidianul catolic Famiglia Cristiana şi publicaţia Immigrazione Oggi.

Florin Simon, născut la Bacău acum 42 de ani, sosit în Italia în 1996, la vârsta de 26 de ani, lucra la început ca zidar. Apoi şi-a deschis o afacere şi cu scopul de a-i ajuta pe imigranţii români din Italia. A început prin a importa la Roma, unde trăieşte, produse tipice din România, printre care halva şi zacuscă. A avut succes încă de la început, produsele sale fiind solicitate de numeroase magazine alimentare din întreaga Peninsulă.

Astăzi, Florin Simon este proprietarul unei societăţi de import-export care are 34 de angajaţi şi o cifră totală a afacerilor, în 2011, de peste 19 milioane de euro.

Românul a fost desemnat joi, la Roma, câştigător al celei de a patra ediţii a premiului MoneyGram 2012, unicul premiu acordat în Italia antreprenorilor străini.

Societatea lui Florin Simon se numeşte "România Srl" şi a fost înfiinţată în 2005, la Roma. O parte a veniturilor realizate de Simon sunt utilizate de român şi pentru finanţarea unor asociaţii care îi sprijină şi îi ajută pe românii din Italia.

După estimările organizatorilor acestui premiu, în Italia există la ora actuală peste 400.000 de societăţi fondate şi administrate de antreprenori străini.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Gazeta Romaneasca