Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) consideră că anul 2018 este un an foarte bun pentru listarea la bursă şi că firmele din România ar trebui să-şi crească gradul de capitalizare, potrivit Agerpres.
"Este foarte important ca firmele active în România să-şi crească gradul de capitalizare. Într-un context în care costul banilor este aşteptat să crească din cauza presiunilor inflaţioniste, 2018 este cel mai bun an pentru listarea la bursă. Din perspectiva venitului, consumul este la un nivel semnificativ pentru a încuraja investiţiile şi creşterile veniturilor pentru anul în curs. Din perspectiva alternativelor de finanţare, momentul 2018 este favorabil pentru listarea la bursă", a spus Guda, într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
El a precizat că anul trecut consumul a urcat cu aproape 10%, iar creşterea comerţului cu amănuntul se apropie de acest nivel.
"Consumul – în creştere importantă anul trecut – anualizat la aproape 10%, în condiţiile creşterii comerţului de afaceri, comerţul cu amănuntul se apropie de acest nivel susţinut de creşterea salariilor, a creditării, în special în rândul populaţiei, în moneda naţională, care deşi se va tempera la un avans de 5-6% pentru anul curent – este suficient de semnificativ pentru a susţine investiţiile în anul ce vine. Riscul de contrapartidă, din perspectiva creditului comercial, este la minimul istoric. Dacă ne uităm la evoluţia insolvenţelor, înregistrăm aproximativ 8.000 de insolvenţe pentru anul trecut şi estimăm circa 7.000 – 7.500 pentru anul în curs, minim în ultimii 15 ani", a precizat preşedintele AAFBR.