Ministrul Agriculturii, Adrian Oros vine cu o nouă serie de informații. Acesta consideră că anul 2020 este unul decisiv pentru elaborarea Planului Naţional Strategic (PNS) care trebuie să beneficieze de o finanţare consistentă.
Totodată, planul trebuie să cuprindă priorităţile agriculturii româneşti pentru următorii şapte ani.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul Adrian Oros a participat marţi la întâlnirea cu membrii Comitetului Consultativ Tematic în vederea analizei documentelor programatice – PAC 2020 premergătoare elaborării Planului Naţional Strategic (PNS) 2021-2027. La întâlnire au mai participat secretarii de stat Emil Dumitru şi George Scarlat, directori şi experţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul MADR şi AFIR, precum şi reprezentanţi ai ministerelor implicate.
„În cadrul întâlnirii, ministrul a afirmat că anul acesta este decisiv pentru elaborarea PNS, care trebuie să beneficieze de o finanţare consistentă şi să cuprindă priorităţile agriculturii româneşti pentru următorii şapte ani: consolidarea mediului asociativ şi asocierea producătorilor mici pentru a deveni competitivi, susţinerea capacităţilor de depozitare şi procesare, susţinerea zonelor cu constrângeri naturale, consolidarea fermelor de familie, promovarea dezvoltării şi a gestionării eficiente a resurselor naturale, sprijinirea reală a produselor agroalimentare româneşti, abordarea problematicilor de mediu, în special în contextul în care 40% din alocarea PAC aferentă celor doi piloni cu un minimum de 30% din pilonul II va fi destinată intervenţiilor de mediu şi climă”, se arată în comunicatul citat.
În ceea ce privește consultările preliminare, acestea au vizat evaluarea obiectivelor specifice, fiind evidenţiate principalele îmbunătăţiri ale analizei SWOT realizate în urma observaţiilor primite din partea partenerilor sociali, precum şi din partea Comisiei Europene.
Încă se negociază
În prezent, propunerea de Regulament se află încă în proces de negociere în cadrul grupurilor de lucru la nivelul Consiliului Uniunii Europene, astfel că se prognozează amânarea cu cel puţin un an a perioadei de implementare a Planului National Strategic (PNS), prevăzută iniţial pentru anul 2021.
Pe parcursul consultărilor, toate domeniile vor fi analizate în cadrul subgrupurilor de lucru, fiecare actor implicat putând exprima puncte de vedere, astfel încât PNS să aibă o abordare imparţială, care să ţină cont de realităţile socio-economice ale spaţiului rural, dar şi de constrângerile exprimate în cadrul regulamentelor europene.
Având în vedere nevoile diverse şi complexe ale agriculturii româneşti şi ale satului românesc se va încerca o abordare a acestora într-o manieră cât mai cuprinzătoare şi coerentă.
Ministrul Agriculturii a declarat că analiza SWOT este o radiografie pe baza datelor statistice prelucrate şi i-a îndemnat pe participanţi să transmită propuneri şi sugestii pe fiecare obiectiv specific, se precizează în documentul citat.