Anul listărilor mari la BVB: Digi și Hidroelectrica

INVESTIȚII Digi Communications NV, compania care deține RCS&RDS, se va lista luna viitoare la Bursa de Valori după o ofertă publică inițială prin care cel puțin 25% dintre acțiunile companiei ar putea ajunge la cota bursei.

Compania RCS&RDS și-a anunțat prima oară dorința de a ajunge pe piața de capital în urmă cu zece ani, când a încercat să se listeze la Bursa din Londra prin emiterea de certificate globale de depozit. Operatorul de televiziune, internet și telefonie avea atunci nevoie de bani, dar până la urmă a preferat să se împrumute din bănci 500 milioane euro. În următorii zece ani, economiile au trecut printr-o criză majoră, prin recesiune și prin evoluții descendente pe piețele de capital, pentru ca acum să ne aflăm din nou într-un moment prielnic pentru o ofertă publică inițială.

Diferența este că acum Digi Communications NV, compania din spatele RCS&RDS, nu se listează pentru a obține finanțare prin ofertă, banii care se vor aduna din IPO urmând a fi încasați de acționari. 

RCS&RDS a fost înființată în 1994 de Zoltan Teszari, persoana care o controlează și în prezent prin mai multe companii. Activitatea a început cu televiziunea prin cablu, care a și rămas principala afacere, dar s-a extins la fel de mult și în furnizarea de internet fix și, în ultimii ani, în telefonia mobilă (voce și date). De altfel, compania cu o vechime de 23 de ani, este printre puținele care s-au extins în mai multe țări europene, intrând inițial în Ungaria și Slovacia, apoi în Serbia, Croația și Cehia. Diviziile din Cehia, Croația și Slovacia și Serbia au fost vândute între 2013 și 2015, iar în prezent compania are o prezență importantă în Ungaria pe segmentul de televiziune prin cablu și internet, dar și în Spania și Italia pe cel de telecomunicații mobile. 

Expansiune accelerată

În ultimii zece ani, compania a investit masiv în dezvoltare, în principal în intrarea pe piața de telecomunicații mobile și apoi pe cea a televiziunilor proprii. Trei canale documentare, patru de sport, unul de film și unul de știri (cu mai multe canale regionale) sunt televiziunile pe care Digi Communications le deține în prezent. Investițiile au fost făcute din veniturile proprii, dar și din surse bancare, compania împrumutându-se aproape anual cu sume de ordinul sutelor de milioane de euro. Cifra exactă a datoriile la finalul anului trecut o vom afla din prospectul de ofertă care nu a fost încă publicat, dar se știe că este de peste un miliard de euro, la venituri de 842 milioane euro și un profit operațional de 263 milioane euro. 

Digi este unul dintre principalii furnizori de tv, internet și telecomunicații de la noi, cu 2,9 milioane abonați pentru televiziunea prin cablu (49% din piață), cu 2,1 milioane abonați la serviciile de internet fix (48,6% din piață) și cu 3,2 milioane clienți pentru telecomunicațiile mobile. La acestea se mai adaugă 1,3 milioane clienți pentru telefonia fixă și 641.000 pentru televiziune DTH (direct-to-home). Nu este de mirare că băncile oferă cu încredere credite companiei, fiind una în care fluxul de numerar este constant și foarte mare, iar serviciile oferite sutn considerate printre cele mai sigure pentru viitor. 

Zoltan Teszari controlează din umbră compania, nemaifiind de mulți ani în vreo funcție executivă. Digi Communications NV, înregistrată în Olanda, fosta Cable Communications Systems este controlată de Teszari directe și prin RCS Management, unde deține pachetul majoritar. Conform ultimelor raportări, omul de afaceri controlează aproape 50% din afacere și nu va ceda din acțiuni în urma ofertei publice. Schimbarea de nume a companiei ce urmează a fi listată are ca motivare identificarea mai facilă cu serviciile oferite, astfel încât să atragă mai ușor investitorii de retail.

Drepturi de vot

În Capital Top 300 Cei mai bogați români, Zoltan Teszari se află pe o poziție fruntașă cu o avere de 500 – 520 milioane euro, aici fiind luată în calcul valoarea companiei minus datorii. Listarea ne va da o imagine mai clară a valorii companiei pentru că vom avea o evaluare dată de piață și de imaginea acesteia în fața investitorilor (evaluare care poate diferi de cea reală a societății). 

Este interesant că oferta publică va conține doar acțiuni de clasă B, care conferă deținătorului un singur drept de vot și participare egală la dividende, spre deosebire de acțiunile de clasă A, care conferă deținătorului zece drepturi de vot. Dat fiind faptul că Zoltan Teszari deține doar acțiuni de tip A, este de așteptat ca acesta să nu vândă din pachetul propriu. Comunicatul precizează că titlurile scoase la vânzare prin IPO provin de la acționarii existenți, iar societatea nu va obține nicio parte din sumele rezultate de pe urma vânzării acțiunilor. 

„Societatea intenționează să listeze cel puțin 25% din capitalul social subscris, presupunând că are loc exercitarea opțiunii de supra-alocare a 10% dintre acțiuni, imediat după admiterea la tranzacționare“, se arată în comunicatul companiei. Coordonatorii Globali Comuni au ofertei sunt Citigroup și Deutsche Bank, iar la derularea ofertei vor mai participa BT Capital Partners, BRD – Groupe Societe Generale, Societe Generale, Raiffeisen Bank și Wood & Company Financial Services. „În calitate de unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații din România și Ungaria, intenția de listare la Bursa de Valori București este o oportunitate importantă pentru publicul românesc și va reprezenta o realizare de care vom fi foarte mândri“, spune Serghei Bulac, CEO al RCD&RDS și viitor CEO al Digi Communications. 

Pentru BVB listarea Digi va fi istorică având în vedere valoarea, cu șanse de a fi cea mai mari ofertă publică inițială din partea unei companii private. Va fi, de altfel, foarte importantă și pentru upgradarea pieței la statutul de emergentă, la care sperăm să ajungem în următoarea perioadă. 

Anul acesta ar putea fi unul dintre cei mai buni pentru piață dacă la cota bursei va ajunge și Hidroelectrica, a cărei ofertă publică va fi apropiată de cea a Digi, adică 400 – 600 milioane euro. „Este un pas uriaș în acest demers unic al pieței de capital românești care, după eforturile depuse de modernizare a pieței, devine astfel cea mai dinamică bursă din Europa Centrală și de Est“, declară și oficialii BVB anunțul de listare a Digi.