Plata subvenţiilor pentru anul 2017 este direct influenţată de modul în care se încheie campania de depunere a cererilor la data de 15 mai, iar până în prezent procentul de depunere este nemulţumitor, undeva la 40%, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
“Pentru anul viitor am pregătit ordinul pe care l-am emis şi pe care îl respect şi pe care trebuie să îl respecte cu sfinţenie atât fermierii, cât şi lucrătorii din APIA, de a depune cererile la timp, în perioada 1 martie – 15 mai. La această dată, procentul de depunere este undeva la 40%. Este nemulţumitor, din punctul meu de vedere. Eu socot că anii 2017 ca avans şi 2018 ca plată regulară sunt legaţi şi influenţaţi direct şi nemijlocit de modul în care se încheie această campanie de depunere a cererilor, iar până pe 15 mai obligatoriu fermierii trebuie să depună cererile la APIA”, a precizat Daea.
Acesta a transmis fermierilor rugămintea de a depune cererile de plată până pe 15 mai, astfel încât controalele în teren să poate fi terminate până la 1 octombrie, iar din 15 octombrie să înceapă plata avansului.
"Vreau să-i rog pe fermieri să înţeleagă că nu va fi nicio zi în plus, pentru că suntem conştienţi că dacă facem acest lucru putem să realizăm în perioada 1 iunie – 1 iulie eşantionarea, putem să transmitem la judeţe eşantioanele pentru control în aşa fel încât de la data de 1 iulie şi până la 1 octombrie să putem termina controalele în teren, nu ca în acest an. Ştiţi bine că s-au făcut controale în timpul iernii cu zăpada la brâu. Este inadmisibil, e incorect şi de nepracticat", a adăugat ministrul Agriculturii.
Şeful MADR susţine că, prin finalizarea acestor operaţiuni la timp, plata subvenţiilor se poate termina anul viitor înainte de 31 martie, iar statul român are numai de câştigat pentru că rambursarea de la Uniunea Europeană intră mai devreme în bugetul naţional.
"Dacă aceste două operaţiuni le realizăm în timpul pe care l-am spus putem ca pe data de 15 octombrie să dăm avansul, atunci când fermierii au nevoie de bani pentru executarea lucrărilor în câmp, să se încheie până la 30 noiembrie, iar de la 1 decembrie să continuăm cu plăţile regulare, în aşa fel încât anul viitor să terminăm mai devreme de 31 martie, dintr-un raţionament extrem de important. Este un interes statal aici. România primeşte ca subvenţii din fonduri ale UE sume foarte mari, undeva la 1,8 miliarde de euro din FEGA şi 0,4 miliarde de euro din FEADR, deci aproximativ 2,2 miliarde de euro. Sunt bani care trebuie să vină cât mai repede în România, pentru că aceste subvenţii vin iniţial din bugetul naţional prin prefinanţare. Cu cât le dai mai devreme cu atât poţi să recuperezi de la UE banii în luna următoare", a explicat şeful MADR. Agerpres