Anunț al unei vedete de la Antena 3! A părăsit postul TV

Vești importante de la Antena 3, acolo unde o vedetă cunoscută a părăsit deja postul TV pentru o bună perioadă de timp. Ultima emisiune a fost difuzată deja, iar prezentatoarea a terminat emisia în lacrimi.

Alessandra Stoicescu, realizatoarea emisiunii „100 de minute” de la Antena 3, a anunţat că ediţia de ieri, 30 mai, a emisiunii a fost ultima pentru ea. Prezentatoarea TV intră în concediu de maternitate.

În timpul ultimei sale emisiuni, în timp ce-l intervieva pe Ion Cristoiu, Alessandra Stoicescu a fost întreruptă de Mihai Gâdea, Adrian Ursu şi alţi colegi de la Antena 3 care au intrat în platou şi i-au oferit flori.

Alessandra Stoicescu a anunţat pe data 1 Martie că este însărcinată. Prezentatoarea TV şi soţul ei, Sergiu Constantinescu, vor avea o fetiţă, primul copil al cuplului. Copilul va veni pe lume în luna iunie şi va primi numele Sara Maria. Fetiţa ar urma să fie botezată de cuplul Gabriela Firea – Florentin Pandele, cei care sunt şi naşii de cununie ai Alessandrei şi ai lui Sergiu.

În locul Alessandrei Stoicescu, emisiunea va fi realizată de Cătălina Porumbel.

Ce i-a făcut Papa Francisc vineri

Papa Francisc a sosit vineri în România. La catedrala neamului, acolo unde Sfântul Părintre s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel a fost prezentă și vedeta de televiziune Alessandra Stoicescu. Aceasta a trăit unul dintre cele mai emoționante momente din viața ei. Alessandra Stoicescu, care este însărcinată, a primit binecuvântare din partea Suveranului Pontif atât pentru ea, cât și pentru bebelușul pe care urmează să-l aducă pe lume.