Sunt probleme foarte mari în România. Virusul ucigaș a creat mari probleme, dar este doar începutul. Specialiștii fac un anunț apocaliptic. Vom avea parte de sute de victime ale coronavirusului.
Anunț apocaliptic pentru România
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti susține că săptămâna viitoare totul va exploda. Numărul celor infectați ar putea crește la câteva sute.
”În România, lucrurile se mișcă foarte mult din două considerente. Pe de o parte, afluxul foarte mare de persoane care au venit din zonele afectate, mai ales din Italia și cel de-al doilea element e legat de transmiterea infecției de la aceste persoane.
Probabil că săptămâna viitoare, pentru că perioada de incubație a bolii e de 5-6 zile, probabil atunci vedem o creștere foarte mare a cazurilor infectate cu coronavirus, e posibil ca peste o săptămână să fie sute de persoane infectate. Totuși, cred că în primul rând trebuie să ne calmăm.”, a spus Alexandru Rafila, conform Antena 3.