Vineri, 12 noiembrie, grupul DIGI Communications N.V. şi-a prezentat rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al anului în curs.
Veniturile DIGI Communications au crescut cu 12% în trimestrul trei
DIGI și-a menținut direcția ascendentă în al treilea trimestru al anului 2021, operațiunile centrale din România și Spania reconfirmând performanțele remarcabile ale Grupului. 59% din veniturile consolidate au fost generate de activitățile de pe piața principală, România, căreia îi corespund 69% din totalul unităților generatoare de venituri.
În ceea ce privește performanța câștigurilor, Spania continuă să mențină poziția secundară în rândul țărilor, cu o dinamică accelerată în primele nouă luni ale anului, care asigură 26% din totalul veniturilor, urmată de Ungaria (14%) și Italia (2%).
Veniturile au progresat cu 12% în T3 2021 față de T3 2020, până la 368 milioane de Euro, în timp ce numărul unităților generatoare de venituri (RGU) a atins 19,9 milioane în T3 2021, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă din 2020.
Grupul anunţă o performanță generală solidă, cu EBITDA ajustată de 136 milioane de Euro (inclusiv IFRS 16) și de 114 milioane de Euro (fără IFRS 16) în T3 2021, o creștere cu 10%, respectiv 7%, față de T3 2020.
În România s-a înregistrat un progres susţinut, grupul DIGI Communications N.V. vorbind despre o creștere excepțională a veniturilor cu 8% în T3 2021 (comparativ cu T3 2020), bazată pe evoluția RGU. Serviciile de pay-tv au progresat cu 9%, la 5,1 milioane, serviciile de internet fix cu 15%, la 3,7 milioane, serviciile de telecomunicații mobile cu 12%, la 4,1 milioane.
O creştere accelerată a afacerilor s-a înregistrat şi în Spania. Veniturile au crescut cu 32% în T3 2021 față de T3 2020, pe fondul dinamicii RGU. Serviciile de telefonie mobilă au crescut cu 26% până la 2,8 milioane, serviciile de internet fix cu 134% până la 393.000.
Rezultatele grupului DIGI Communications N.V. după primele nouă luni din 2021
După primele nouă luni ale anului în curs, respectiv intervalul ianuarie-septembrie 2021, grupul a înregistrat venituri în valoare de 1,1 miliarde Euro, în creștere cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.
Baza unităților generatoare de venit (RGU) s-a majorat cu 12%, ceea ce indică o extindere substanțială a serviciilor furnizate (RGU), în cuantum de 19,9 milioane Euro, în contrast cu 17,7 milioane (la 30 septembrie 2020).
EBITDA ajustată a fost de 387 milioane de Euro (inclusiv IFRS 16) și 325 milioane de Euro (fără IFRS 16) un progres de 10%, respectiv 8%, în comparație cu perioada anterioară.
Creșterea semnificativă a bazei de clienți la nivelul întregului Grup constituie motorul care a determinat rezultatele puternice. Serviciile de telecomunicații mobile au atins 7,3 milioane RGU (+ 18% față de 30 septembrie 2020), serviciile de pay-tv au depășit 6 milioane (+7% RGU față de 30 septembrie 2020) și serviciile de internet fix s-au situat la 4,8 milioane RGU (+17% față de 30 septembrie 2020).
DIGI se pregăteşte să-şi extindă activitatea şi în Portugalia
Serghei Bulgac, CEO al DIGI Communications N.V.: “Grupul DIGI își continuă parcursul de creștere și performanța solidă, cu rezultate consistente în al treilea trimestru al anului 2021, atât din punct de vedere financiar, cât și operațional, ceea ce reprezintă efectul angajamentelor pe care ni le-am asumat față de clienți, investitori și parteneri.
Atenția noastră constantă de a furniza clienților noștri servicii de încredere și calitative a dus la o creștere semnificativă a utilizatorilor care ne-au ales. Le suntem recunoscători acestora, precum și echipelor noastre pentru profesionalismul și competența de care dau dovadă în fiecare zi, indiferent de contextul dificil pe care îl traversăm.
Suntem convinși că anul viitor va fi plin de provocări, dar și de oportunități semnificative pentru activitatea noastră. Recent, am obținut licențe de spectru în Portugalia, ceea ce va permite Grupului să își extindă activitatea pe o nouă piață, pentru a oferi servicii de telecomunicații de înaltă calitate, la prețuri accesibile, bazate pe cele mai recente tehnologii.”