Mihai Fifor, ministrul interimar de Interne, a anunțat vineri de dimineață declanșarea unei operațiuni care întărește convingerea că autoritățile speră încă să o găsească pe Alexandra Măceșanu în viață. Acțiunea va dura opt zile, în prima fază.
Mihai Fifor, ministrul interimar de Interne, a anunțat vineri de dimineață măsuri care par că se circumscriu eforturilor de a da de urma victimelor monstrului din Caracal. Anunțul lui Fifor, care vorbește despre verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată țara, întărește convingerea că autoritățile speră încă să o găsească pe Alexandra Măceșanu în viață.
”Desfășurată timp de 8 zile în primă fază, acțiunea vizează depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane.
Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări, dar și pe traseele de deplasare a acestor autovehicule”, a scris Fifor pe Facebook.
Conform anunțului făcut de ministru, polițiștilor rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și de la transporturi li se vor alătura și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.