Platforma informatică de asigurări de sănătate va fi indisponibilă
„Stimați furnizori,
Începând cu data de 24.09.2024, au fost constatate întreruperi în funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), cu privire la semnarea cu cardul a serviciilor medicale.
Pentru validarea activității desfășurate de furnizori în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 24 septembrie 2024 și până la data repunerii în funcțiune a PIAS se va emite un ordin distinct al președintelui CNAS, în temeiul dispozițiilor art. 209 – 212 din Anexa 2 la HG nr. 521/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 25 – 28 din HG nr. 423/2022, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru perioada 24.09.2024 – până la restabilirea funcționării normale a PIAS, CNAS va dezactiva următoarea regulă de validare din sistemul informatic SIUI:
„Serviciul nu a fost semnat cu cardul”.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate”. a scris CNAS pe site.
Vaccinuri compensate pentru români
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a clarificat condițiile de acces la vaccinurile compensate pentru români, specificând că aceștia pot beneficia de o reducere de 50% sau chiar 100% din cost, prin intermediul prescripției electronice. Aceste măsuri susțin sănătatea publică, facilitând accesul la imunizare și contribuind la prevenirea bolilor.
Vaccinurile sunt prescrise conform protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, de către medici din diverse domenii care colaborează cu casele de asigurări de sănătate. Prescrierea se face în urma unei consultații sau la externarea din spital, iar prescripția medicală electronică este valabilă timp de 30 de zile.
Vaccinul antigripal este disponibil pentru persoanele între 45-65 de ani fără afecțiuni cronice, copii între 6 luni și 19 ani, femei însărcinate, și cei cu boli cronice sau obezitate. Sunt incluse și persoanele cu HIV/SIDA, sub terapie imunosupresoare, transplant, peste 65 de ani, și personalul medical.
Vaccinul pneumococic este oferit copiilor sub 19 ani născuți înainte de 1 noiembrie 2017 și celor între 19-65 de ani cu HIV/SIDA, asplenie, siclemie, boli cronice, implant cohlear, displazii congenitale sau aflate sub terapie imunosupresoare.
Totodată, au dreptul la vaccinuri compensate persoanele cu transplant, imunosupresie congenitală, drenaj ventricular extern, diabet zaharat, boli cardiovasculare, hepatice cronice, leucemie, limfom, mielom multiplu, cei peste 65 de ani, precum și personalul medical și auxiliar.