Sunt probleme cu recalcularea pensiilor: „Este greu să ne închipuim că există bani!”
Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre încercarea de amânare a trimiterii către pensionari a deciziilor cu recalcularea pensiilor, potrivit noii legi care intră în vigoare de la 1 septembrie, și care ar fi trebuit să ajungă deja la pensionari.
Mai mult decât atât, profesorul Coșea atrage atenția cu privire la ceea ce se află în spatele acestor întârzieri, care nu fac altceva decât să dea de gândit pensionarilor, cărora li s-au promis ”creșteri spectaculoase”. Economistul Mircea Coșea spune că dacă ne uităm la situația bugetară a țării, este greu să ne închipuim că în acest moment există bani destui și atunci ne punem întrebarea dacă nu cumva există o tergiversare
”Aceste amânări arată că sunt probleme în aplicarea acestei legi. Toate ieșirile la televiziuni a celor responsabili cu pensiile, care ne tot spun despre recalculare, că se mai ajustează, se mai corectează, toate acestea arată că din punct de vedere tehnic arată că legea nu este încă pusă la punct. Asta se poate face, specialiștii se pot pune de acord cu anumite elemente, iar lucrurile vor merge înainte.
Promisiunile care se fac, însă, sunt nerespectate până la această dată și acesta este un lucru rău, pentru că nerespectarea promisiunilor ridică semne de întrebare în legătură cu capacitatea acestui guvern de a pune în practică legea, adică de a aduce banii necesari creșterilor acestea, aproape spectaculoase, pe care doamna ministru le spunea la unele pensii.
Deocamdată, dacă ne uităm la situația bugetară a țării, este greu să ne închipuim că în acest moment există bani și atunci ne punem întrebarea dacă nu cumva există o tergiversare, o încercare de a amâna aceste situații de clarificare prin cupoane de pensii, pentru că practic nu se pot plăti, nu există bani. Amână până când? Poate până după alegeri? Se poate întâmpla și asta. Nu se vor pune în practică anumite promisiuni. Se poate întâmpla și asta”, a declarat profesorul Mircea Coșea, analist economic, la Realitatea Plus.
De unde bani, dacă economia țării nu performează suficient?
Profesorul Mircea Coșea a menționat că se vor pune în practică anumite măsuri, iar acest lucru va fi bine pentru că se vor găsi fondurile necesare. El s-a întrebat de unde vor veni acești bani pentru că economia țării nu performează suficient pentru a genera acești bani, iar rezultatele din primul trimestru sunt nesatisfăcătoare, cu o creștere economică foarte mică și bazată pe factori care nu indică o creștere sustenabilă.
Coșea a explicat că economia a crescut prin impozite și spectacole, dar este evident, spune economistul, că trebuie găsită o soluție pentru finanțare. Întrebarea este, potrivit acestuia, ce anume se va face în acest sens, iar răspunsul pare să fie împrumuturile, care sunt luate în fiecare săptămână.
Acesta spune că împrumuturile ar însemna că povara acestor creșteri promise pentru pensii va fi transferată în viitor. În condițiile actuale, cetățenii au dreptul să se întrebe dacă există cu adevărat capacitatea de plată a pensiilor majorate, deoarece aceste întârzieri și tergiversări ridică multe întrebări pentru pensionari.