Noile inițiative, sugerate de Agenția SUA pentru Protecția Mediului (EPA), extind reglementările propuse de agenție în urmă cu un an și ar putea intra în vigoare chiar din 2023, potrivit Smithsonianmag.

Măsurile anunțate de administrația Biden au fost decise în ciuda unui lobby desfășurat luni la rând de industria forajului, notează Reuters. Gazul metan este al doilea cel mai mare contribuitor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon. Metanul este emis în urma proceselor de producție, transport și uzitare a combustibililor fosili, dar și prin descompunerea materiei organice din zonele umede sau alte locuri, sau ca produs secundar al digestiei rumegătoarelor, în agricultură.

SUA vrea să reducă emisiile de metan cu 30% până în 2030

Noile măsuri anunțate de administrația Biden ar preveni emisii de metan de aproximativ 36 de milioane de tone, până la sfârșitul deceniului, având același impact precum cel al închiderii tuturor centralelor pe cărbune din țară timp de un an. La Conferința Mondială a ONU pentru schimbările climatice COP27 din Egipt, președintele Joe Biden a promis că SUA își vor îndeplini obiectivul de a reduce emisiile de metan cu 30% față de nivelul din 2020, până în 2030, în parte datorită adoptării acestor noi măsuri, a relatat AP. EPA „a făcut un pas major înainte prin emiterea unui standard puternic pentru emisiile de metan din operațiunile de petrol și gaze”, a declarat Rachel Cleetus, economist principal al organizației de promovare a științei, Union of Concerned Scientists.

Metanul, și de aproximativ 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon

În procesul de încălzire a planetei, metanul este de aproximativ 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon. Concentrațiile de metan din atmosferă au crescut cu o cantitate record anul trecut.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, metanul a cauzat 30% din creșterea temperaturii globale, de la Revoluția Industrială, iar sectorul petrolului și gazelor este responsabil pentru 40% din emisiile de metan la nivel mondial.

Ce măsuri intenționează să ia EPA

Odată cu noile propuneri, EPA vizează aceste emisii care provin de la petrol și gaze. În prezent, agenția supraveghează scurgerile de metan la cele mai mari 300.000 de puțuri din țară, dar una dintre noile reguli va extinde această supraveghere la cele un milion de puțuri, potrivit Reuters. Companiile vor fi obligate să găsească și să remedieze scurgerile de metan, chiar și la puțuri mici. Studiile au arătat că, în timp ce puțurile mai mici produc doar 6% din petrolul și gazele țării, acestea contribuie cu până la jumătate din emisiile de metan.

Agenția intenționează să interzică arderea

De asemenea, agenția intenționează să interzică arderea, o practică a producătorilor de gaze care arde metanul în exces din puțuri.

Măsurile EPA ar folosi datele guvernamentale și tehnologia de la distanță pentru a crea un program de detectare a scurgerilor majore și de alertare a emițătorilor, astfel încât aceștia să le poată aborda.

Reglementările propuse vin după ce administrația Biden a adoptat Legea de reducere a inflației. care permite ca marii emițători să fie amendați pentru fiecare tonă de metan eliberată.