Este cea mai proastă veste pentru milioane de oameni. Deși pensionarii aveau planuri mari din această toamnă, pandemia de coronavirus le distruge totul.
Nu mai cresc pensiile
Creșterea pensiilor cu 40% din luna septembrie ar putea deveni o amintire din caiza COVID-19. Pandemia a făcut ravagii în economia autohtonă.
Situaţia economică a României nu era foarte bună nici înainte de izbucnirea pandemiei, după cum au avertizat în numeroase rânduri economiştii, dar întreruperea celei mai mari părţi a activităţilor necesită o regândire totală a cheltuielilor, după cum a afirmat chiar Klaus Iohannis.
Pe lângă întreruperea activităţilor care au generat sume importante la bugetul de stat, statul este nevoit să contribuie cu fonduri substanţiale pentru susţinerea forţei de muncă trimisă în şomaj tehnic, dar şi a firmelor capabile să-şi repornească activitatea cu ajutoarele de stat primite de la Guvern.
Toate cheltuielile prevăzute a fi realizate în acest an, fie că este vorba despre investiţii, fie de măsuri sociale, vor trebui complet reconfigurate.
Surse politice citate de G4Media.ro spun că Guvernul ia în discuţie o posibilă amânare a creşterii generalizate a pensiilor cu 40%, creştere prevăzută pentru 1 septembrie 2020 în legea votată anul trecut de majoritatea parlamentară PSD – ALDE.
Amânarea creşterii pensiilor, care ar avea un impact bugetar de peste 8 miliarde de lei doar în acest an, ar putea veni pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus, care a dus la scăderea dramatică a încasărilor la buget şi creştere cheltuielilor cu măsurile de susţinere a sectorului privat.
Guvernul ar putea decide o creştere cu un procent mult mai mic, în anumite condiţiie.
De altfel, chiar șeful Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu a avertizat că aceste creșteri nu pot intra în vigoare. „Deficitul pe care noi îl prognozasem, de 4%, fără creşterea pensiilor în acest an, nu este un scenariu cu care se mai poate lucra (…) Ceea ce s-a anunţat în şedinţa de la Cotroceni arată că se lucrează la o restructurare, nu la o simplă rectificare, a logicii construcţiei bugetului, atât cât se poate. ”, a spus acesta.
”Trebuie să recântărim toate cheltuielile, să amânăm din ele, inclusiv cheltuieli militare. În opinia mea, cheltuiala pentru sănătate echivalează cu cheltuiala pentru arsenal militar. Războiul este de altă natură, dar tot război este. Să amânăm din unele investiţii care nu sunt urgente. Trebuie să ne gândim şi la acele cheltuieli rigide, sub nicio formă creşterea pensiilor cu 40%… Nu ştiu, se poate contempla o creştere cu rata inflaţiei şi m-aş adresa numai celor mai mici pensii, nu tuturor pensiilor, între care unele sunt foarte mari”, a afirmat luni Daniel Dăianu, la Digi 24.