Reforma pensiilor speciale este un moment de cotitură istorică

Vineri, 5 mai 2023, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a vorbit despre reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cel mai important sprijin financiar extern nerambursabil acordat României, în lipsa cărora, țara noastră va pierde milioane de euro.

Potrivit spuselor sale, „suntem într-un moment de cotitură istorică din punct de vedere al reformelor pentru că aceste reforme care vin sunt, pe componenta de cheltuieli publice, cu mare impact social asupra populației”, iar „unele dintre ele sunt chiar de temut.”

„Amintesc în treacăt doar reforma pensiilor speciale sau reforma salarizării bugetarilor. De asemenea, avem reforma corporațiilor de stat, adică patrimoniul și resursele și bogăția statului român, administrate de corporațiile de stat. Avem un mare noroc, cu ghilimelele de rigoare, că în PNRR avem și constrângeri. Nu merge să credem că reforma este benevolă.

Este benevolă până la un anumit punct, când Comisia spune «stop joc, dacă nu implementați reforma așa cum este ea trecută în PNRR și care vine din spate cu o recomandare specifică de țară, nu mai primiți banii». Și sunt câteva exemple elocvente în acest sens, ele se știu deja în spațiul public. Dacă nu implementezi reforma pensiilor speciale, te costă un 1,4 miliarde de euro.

Te costă, de asemenea, dacă nu implementezi reforma pensiilor generale, alt 1,4 miliarde de euro. Dacă nu implementezi reforma decarbonizării, te costă alt 1,4 miliarde de euro. Și tot așa, câte 1,4 miliarde de euro, până când noi învățăm lecția aceasta usturătoare”, a explicat, vineri, Marcel Boloș în cadrul unui interviu acordat pentru Adevărul.

România are slabe șanse să renegocieze PNRR-ul

În cadrul acelui interviu, Marcel Boloș a recunoscut că, atunci când și-a început mandatul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, era foarte optimist în ceea ce privește renegocierea PNRR, „dar ușor ușor” i-a trecut acest optimism pentru că atitudinea Comisiei (Europene), „care este una foarte dură în relația cu statele membre, este aceea de a respecta ceea ce s-a scris în PNRR, de a respecta reformele așa cum au fost ele gândite în PNRR și desigur toate încercările noastre de a face PNRR mai util pentru folosirea fondurilor alocate a fost sortită eșecului.”

„Ne-am reconfirgurat și am înțeles că trebuie să ducem și să implementăm PNRR așa cum este el în momentul de față. Cred că ne așteaptă, după modelul PNRR, ca Politica de Coeziune (mecanismul european prin care sunt alocate fondurile europene către statele membre – n.r.) să împrumute componenta aceasta de reforme. Pentru că și noi, chiar dacă avem reforme de profunzime în PNRR, totuși ne-au rămas câteva pe dinafară și aici desigur am putea avea o listă întreagă de reforme care privesc buna funcționare a statului”, a mărturisit ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Noi am avut o paradigmă cu care ne-am tot rostogolit de-a lungul timpului, aceea în care trebuie să absorbim banii și de multe ori am căzut în capcana cheltuirii banilor fără să ne uităm ce folos aduc acești bani sau cât sunt de utile investițiile din fonduri europene în ceea ce înseamnă dezvoltarea României pe termen lung.

A fost o capcană în care am cheltuit bani, am făcut absorbție, dar am fost ca niște pompieri de serviciu, când a apărut o problemă în sistemul de fonduri, am văzut că pierdem banii din anumite motive atunci practic noi am fost pompierii de serviciu, am căutat soluții. Cum am făcut și acum”, a adăugat el.