Potrivit lui Florin Cîțu, intenția guvernanților de a negocia pragul de 9,4% din PIB prevăzut în PNRR pentru pensii nu este altceva decât „o ambiție prostească”.
„Asistăm la o campanie de manipulare care să ducă la întârzierea reformelor din PNRR, pentru că, vă spun, și-au calculat pașii. Ei știu că nu vor lua acești bani”, a declarat acesta, marți, 16 mai, în cadrul emisiunii „Politica Zilei” cu Ioana Constantin de la B1 TV.
Renegocierea pragului de 9,4% din PIB, o ambiție prostească
Despre discuțiile purtate de Marius Budăi, ministrul Muncii, și Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, fostul premier a spus:
„Este o ambiție prostească. Dacă sunteți atenți la mandat, a spus și acest ministru, înlocuiește procentul de 9,4 cu alt indicator care să asigure că recalcularea pensiilor nu va crea probleme în buget, deci până la urmă nu îi mai spunem «9,4», îi spunem altceva, dar va face același lucru. De aceea, este o prostie și e pierdere de timp acest lucru ce se întâmplă”.
„Acela a fost un indicator pe care l-am folosit atunci pentru a ne asigura că această reformă a pensiilor nu va fi gen reforma făcută de Dragnea sau Ciolacu (…) și va fi iarăși o creștere de 80%-90% a tuturor pensiilor și aruncăm în aer sistemul de pensii”, a adăugat acesta.
Totul este doar o campanie de manipulare
În acest context, Florin Cîțu a fost întrebat ce fac Marius Budăi și Marcel Boloș la Bruxelles.
„Asta fac, asta fac, încearcă o manipulare mizerabilă să înlocuiască 9,4 cu altceva care face același lucru ca 9,4, de fapt, pentru că nu îți va accepta Comisia altceva decât un alt indicator, dar și aici o să fie complicat”, a răspuns el.
Fostul premier este de părere că totul reprezintă numai o campanie de manipulare, menită să întârzie reformele din PNRR.
„Asistăm la o campanie de manipulare care să ducă la întârzierea reformelor din PNRR, pentru că, vă spun, și-au calculat pașii. Ei știu că nu vor lua acești bani și vor să ducă discuția, ne batem, ne batem, uite, ne rupem cămășile de pe noi în fața Uniunii Europene, până prin decembrie.
În decembrie vor accepta realitatea și vom pierde banii, dar intrăm în campanie și atunci chiar că nu se va mai face nimic. Totul este pentru câteva luni de zile să arate că fac”, a spus Florin Cîțu.