Generalul rus în rezervă Leonid Ivașov, care anul trecut cerea demisia lui Vladimir Putin dacă nu „renunță la politica criminală de provocare a unui război”, lansează noi acuzații la adresa președintelui rus.
„Vladimir Putin duce Rusia spre înfrângere și umilință în Ucraina”, a declarat Ivaşov, fost responsabil cu cooperarea externă în Ministerul Apărării (1996-2001), în prezent şeful unei asociaţii a ofiţerilor din întreaga Rusie.
E mult mai rău decât ne-am imaginat!
Potrivit Daily Mail, generalul rus în rezervă, care a susținut încă de anul trecut că liderul rus vrea să„provoace” un conflict „artificial”, anticipând că va declanșa un dezastru, afirmă acum că măcelul de peste graniță este mai rău decât și-a imaginat.
„Nu ne așteptam la o asemenea serie de greșeli și acțiuni dezastruoase în timpul acestei operațiuni militare. Ce s-a întâmplat? Practic, ceea ce ne așteptam, dar mult mai rău”, a declarat generalul rus, o figură cheie în fosta Armată Roșie.
„La nivel operațional-tactic, nu ne-am fi gândit că nu vom putea elibera regiunile Donețk și Lugansk într-un an. Nu ne-am gândit că vor exista pierderi atât de mari, deși am spus că vor fi zeci de mii de morți de ambele părți”, a continuat el.
Se va crea o lume bipolară, fără participarea Rusiei
Potrivit generalului, s-a dovedit că totul e mult mai rău. Cele mai recente estimări arată că pierderile de ambele părți au atins cifra de 200.000 și cresc rapid. Se estimează că Rusia a pierdut până la 140.000 de oameni.
„În plus, am scris că vom ajunge un stat paria, dar nu am crezut nicio secundă că nu vom avea un singur aliat care să aibă o influență serioasă la nivel politic, economic sau militar-tehnic”, a afirmat Ivașov.
El îl acuză pe Putin că a declanșat o nouă aliniere între SUA și China și se așteaptă ca acest lucru să dea roade, cele două țări având acum cea mai mare influență în lume. „În actuala configurație, Rusia nu mai este menționată ca actor politic. Prin urmare, acum se va crea o lume bipolară, dar fără participarea noastră”, s-a plâns generalul.
Am predat Europa în mâinile americanilor
Invazia dezastruoasă a Ucrainei a „salvat NATO” cu Finlanda și Suedia care urmează să se alăture alianței, a continuat el. „Am predat întreaga Europă în mâinile americanilor din cauza inepției lui Putin”, a mai spus acesta.
Ivașov crede că Vladimir Putin a greșit pentru că nu a căutat alte soluții în Donețk și Lugansk, înainte de a-și lansa invazia. „Am ridicat această problemă la Adunarea Generală a ONU? Nu! Am mutat imediat tancuri acolo. Fiecare problemă are mai multe soluții. Și cel mai important – nu alegeți ce e mai rău! Dar noi, din păcate, am ales cea mai rea cale”, a opinat el.
Anul trecut, în numele ofiţerilor ruşi, generalul Leonid Ivaşov îi cerea lui Putin să renunţe la „politica criminală de provocare a unui război” şi să-şi dea demisia.
Asociația ofiţerilor din întreaga Rusie se poziţionează ca o „platformă independentă faţă de funcţionarii guvernamentali şi actuala conducere a Federaţiei Ruse”, reunind ofiţeri activi şi în rezervă din cadrul armatei, forţelor de ordine şi instituţiilor militarizate.